Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea trage un înspăimântător semnal de alarmă. E doar un whistleblower, un lanceur d’alerte, tradus la noi ca „avertizor de integritate”. Economia românească s-ar apropia de o catastrofă de dimensiuni nemaivăzute, iar politicienii, principalele canale de ştiri şi presa în general se preocupă până la ameţeală numai de problemele din justiţie, de Tudorel Toader, de Augustin Lazăr, de Laura Codruţa Kövesi, de fantomatici procurori europeni de peste 2–3 ani ai unui parchet european care nu se va naşte, poate, niciodată şi de alţi funcţionari corupţi, plătiţi din banul public, care s-a împuţinat şi se va subţia încă dramatic. „Ne paşte un cutremur economic”, spune Gheorghe Piperea.
Mai întâi nişte cifre halucinante, care amintesc de transformarea României într-o colonie a Uniunii Sovietice în anii ’50, cu sovromurile şi cu mamuţii economici socialişti : „Un număr de 100 de companii (dintre care doar 5 sunt româneşti) realizează 75% din PIB-ul României. Plusvaloarea creată nu se impozitează decât în proporţii infime aici, întrucât tehnicile de optimizare fiscală reuşesc cu mare eficienţă să exporte această plusvaloare”. Despre insolvenţa care răvăşeşte întreprinderile româneşti: „Companiile în insolvenţă încă dau de muncă unui număr de cca 200 de mii de angajaţi. Companiile care nu sunt încă în faliment păstrează în piaţă cca 100 de mii de contracte de muncă. Păcat că unele dintre ele — cum ar fi CFR Marfă, CFR Infrastructura şi CEO — urmează să intre în insolvenţă curând, date fiind anchetele de concurenţă care se vor solda cu decizii de recuperare a unor ajutoare de stat de cca 400 de milioane de euro, respectiv, date fiind certificatele de CO2 lipsă, în valoare de cca 80 de milioane de euro”.
„În sectorul IMM — scrie avocatul Piperea —, jalea este şi mai deplină. Din cca 800 de mii de societăţi câte sunt înregistrate în România, mai mult de 350 de mii sunt de mult în faza terminală, întrucât au capital negativ (legea societăţilor impune ca, în cazul unor pierderi care depăşesc 50% din activul net contabil, societăţile respective trebuie fie să îşi reîntregească, prin bani aduşi „de acasă” de acţionari, capitalul, fie să se lichideze). Mult mai grav este că din acest noian de societăţi, doar 2% sunt „bancabile”. Vorbim, deci, de maxim 16 mii de societăţi care s-ar putea împrumuta la bănci, fie pentru a ieşi din dificultate, fie pentru a se dezvolta. Numai că şi în cazul acestora «şansa» de a se împrumuta la bănci este limitată. În anii care au trecut de la aşa-zisa trecere a economiei României la statutul de economie de piaţă, acele companii sau IMM-uri care au lucrat cu băncile s-au împovărat nu numai de datorii, ci şi de ipoteci sau de garanţii personale asumate de acţionari (care şi-au băgat în această găleată «selectă» şi rudele, prietenii sau societăţile afiliate).”
În datele, în cifrele avocatului Gheorghe Piperea este vorba de România de azi, condusă de Liviu Dragnea, de Darius Vâlcov, Codrin Ştefănescu, Viorica Dăncilă, Olguţa Vasilescu, Lucian Teodorovici, de un PSD care ar avea dreptul să decidă ce îi place şi cum îi place pentru că a câştigat democratic (un superfals) alegerile. E evident că, dacă informaţiile date de avocatul Piperea sunt corecte, avem de-a face cu nişte impostori, nişte incapabili, nişte incompetenţi infracţionali, care ocupă nişte locuri mult peste nivelul lor de pregătire, de cunoştinţe economice, ca să nu mai vorbim de viziune economică şi de alte fantezii — nişte pălării mult prea mari pentru capetele lor. Fără îndoială, ei vin după alte catastrofe politice, cu devastatoare consecinţe economice, de genul Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Victor Ponta, guvernarea tehnocrată a lui Cioloş şi, mai ales, cei zece ani sumbri ai lui Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Sebastian Vlădescu, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Vasile Blaga şi atâţia alţii.
Liviu Dragnea, „baronul”, „jupânul” de Teleorman, nu a fost capabil să devină un „principe”, un „voievod”, un dictator măcar pentru România. Liviu Dragnea, adunătura sa din Parlament şi guvernele sale de marionete ridicole au adus România la nivelul judeţului Teleorman. Un Teleorman mult mai mare, cu oraşe mari, cu judeţe şi regiuni istorice, cu investiţii străine, dar până la urmă tot un Teleorman sărac, şi azi în mare pericol.
Dar cea mai mare escrocherie e cea cu democraţia, cu alegerile, cu votul. O democraţie bazată doar pe vot, pe introducerea în urnă a buletinului ştampilat, vot care nu mai e controlat de cei care l-au dat timp de patru ani și care înseamnă un rapt, o hoţie, o escrocherie şi o impostură de proporţii. Asta se întâmplă şi în alte părţi, de aceea vedem protestele Vestelor galbene în Franţa, de pildă. Dar în România, ca de obicei, lucrurile sunt mult mai rele. Cum toate partidele, toţi politicienii şi aproape toată presa sunt instrumentate de securişti (vechi şi noi, aceiaşi), de interlopi (buzunarele securiştilor), de oligarhi (inventaţi peste noapte), calitatea reprezentării democratice prin pervertitul vot e egală cu zero. Să reamintim zicerea în legătură cu fabrica de armament de la Cugir: oricum ai asambla piesele maşinilor de cusut, tot mitraliere rezultă. Democraţia încăpută pe mâna unor gorile e mai rea decât o dictatură pe faţă. „Cutremurul economic” despre care vorbeşte Gheorghe Piperea, care nu e decât un whistleblower, pe când Viorica Dăncilă e prim-ministru, are cauze precise în chiar organizarea traficată, falsificată, coruptă a întregii societăţi româneşti de astăzi. Iar apartenenţa la o UE vopsită, care nu-şi recunoaşte adevăratele scopuri de tip imperial, nu face decât să agraveze situaţia. Să luăm un exemplu la îndemână. Se descoperă aproape în fiecare zi încă un doctor, un chirurg cu diplome contrafăcute, false. E normal, doctorii adevăraţi ne-au fost furaţi de ţările dominante din UE. În viitorul destul de apropiat, securiştii ar merita să fie operaţi în secţiile de chirurgie de ziariştii lor, iar ziariştii, de politicienii pe care-i inventează, chiar le dau viaţă cu contribuţiile lor mincinoase, ticăloşite, de fiecare zi.
Şi dacă tot e vorba de doctori, doctorii plagiatori, aproape toată elita conducătoare din România continuă să ia salarii mai mari pe baza doctoratelor plagiate? Iar UE e la curent că Laura Codruţa Kövesi şi-ar fi plagiat şi ea doctoratul? Sau UE însăşi „plagiază” economiile ţărilor din Sudul şi din Estul Europei? „Mai mult de 4 milioane de români plecaţi din ţară nu înseamnă doar cea mai mare rată de emigrare din Europa, ci şi pierderea unei treimi din forţa de muncă a României. Cei rămaşi în ţară, cu o calificare minimală, se cam pregătesc de ieşire la pensii, fără ca o nouă generaţie să fie pregătită pentru a-i înlocui. Pe toate canalele posibile, aceştia sunt îndemnaţi să plece pentru a face PIB în Italia, Spania, Franţa, Germania sau Marea Britanie” (Gheorghe Piperea, „Ne paşte un cutremur economic”, Monitorul Justiţiei, 22 februarie 2019).
Ce soluţii au găsit Angela Merkel şi Germania la criza forţei de muncă, nerezolvată doar cu masiva imigraţie din Europa de Sud şi de Est? Au inventat şi sprijinit migraţia spre Europa, mai ales vestică, din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia. O umbră a acestei soluţii se aplică şi la noi. Rezultatele însă nu sunt nici pe departe cele scontate — mâna de lucru necalificată, greu de integrat într-o cultură foarte diferită, nu poate înlocui mâna de lucru calificată. Cele două idei-forţă din ultimele mandate ale Angelei Merkel — austeritatea şi imigraţia masivă — au contribuit decisiv la marasmul în care se zbate astăzi UE.
Într-o postare de azi pe Facebook a lui Étienne Chouard, „profetul” Vestelor galbene şi al noii democraţii în Franţa, gânditorul RIC-ului (Referendumul de iniţiativă cetăţenească) şi al unei noi Constituţii franceze care se dezbate şi se pregăteşte, scrie: „Noi nu avem constituţie (demnă de acest nume), noi nu avem niciun control asupra pretinşilor noştri «reprezentanţi», noi suntem politic NEPUTINCIOŞI, pentru că noi acceptăm să fim coborâţi la rangul de ALEGĂTORI, adică nişte INCAPABILI POLITICI. Pentru a rezista la coşmarul «liberal», trebuie să învăţăm să instituim noi înşine propria noastră putere politică devenind Veste Galbene Constituante. Astfel înarmaţi cu o adevărată SUVERANITATE, pe care am ştiut s-o vrem împreună, s-o instituim şi s-o protejăm (trei etape esenţiale, fondatoare), vom ieşi în acelaşi timp din cele două închisori politice pe care «reprezentanţii» noştri le-au construit în jurul nostru pentru a ne exploata în deplină impunitate: din închisoarea naţională care e «constituţia» din 1958 şi din închisoarea internaţională care este «uniunea europeană».”
Legătura dintre catastrofa reprezentativităţii democratice şi catastrofa economică în curs, care nu se poate decât amplifica în viitorul apropiat, începe să fie vizibilă peste tot. Mai puţin pentru elitele profitoare, şi deci direct interesate de menţinerea acestei stări de lucruri.