Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seară că, din cauza unei legi „prost gândite și prost adoptate”, Ministerul Afacerilor Interne a pierdut în ultimii 15 ani peste 35.000 de polițiști cu experiență.
Ministrul Predoiu este de părere că polițiștii ies prea repede la pensie și că numărul de polițiști pensionați este prea mare. Acesta a subliniat că în Ordinea și Siguranța Publică există un deficit de personal de 25%.
„De pe 2 ianuarie ordinea, siguranța publică devine prioritară. Nu mai putem lucra cu un deficit de 25% din personal, este cel mai redus număr de angajați. De la an la an efectivele au scăzut. Inclusiv anul acesta avem aproximativ 6.000 de pensionari”, a spus Cătălin Predoiu pentru Digi24.
Predoiu spune că „în fiecare an au fost între 3.000 și 6.000 de pensionari, ceea ce e foarte mult”. „Ce noi am reușit să facem în ultimii doi ani a fost să balansăm această cifră, s-o acoperim cu noi introduceri în sistem, dar e foarte greu să acoperi deficitul istoric care s-a acumulat în timp, în 10-15 ani”, a adăugat el.
În ultimii 15 ani, MAI a pierdut 35.000 de cadre, din cauza pensionării în rândul polițiștilor
„Ministerul a pierdut în ultimii 15 ani aproximativ 35.000 de cadre, și erau cadre cu experiență care s-au dus acasă în pensie, și s-au dus pentru că sunt legi prost gândite și prost adoptate, și vă spun că n-am votat niciuna dintre aceste legi”, este de părere Ministrul Predoiu.
„A fost o invitație a acestor cadre, și nu numai din Ministerul de Interne, ci și Ministerul Apărării Naționale și din serviciile de informații, poate că și din alte domenii de activitate. A fost o invitație la pensie, a fost o politică greșită a statului român, care trebuie schimbată și schimbată rapid”, a afirmat Cătălin Predoiu.
„Ministerul Muncii ar trebui să vină cu o lege privind pensiile, o lege privind salarizarea. O așteptăm de câțiva ani de zile”, a adăugat el.
„Este o discuție care să fie condusă de Ministerul Muncii, nu vreau să intru într-o zonă în care nu e normal să intru. Vom participa la această discuție pe baza discuțiilor pe care le avem și în Coaliție, și fiecare în partidele noastre, în ministere. Și se va face structurat acest lucru”, mai spune ministrul.
Sursa: https://hotnews.ro
Foto: Digi24