Curtea de Apel Timiş a pronunţat sentinţa definitivă pentru Cosmin Titiş (31 de ani), tânărul din Lupeni care şi-a omorât fosta iubită, înjunghiind-o cu zeci de lovituri de cuţit, într-un parc din Timişoara.
„Condamnă inculpatul la pedeapsa de 30 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (omor cu premeditare), în stare de recidivă postexecutorie”, se arată în soluţia instanţei de apel. În dosarul judecat pe fond, la Tribunalul Timiş, bărbatul a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, care a fost contestată.
Potrivit procurorilor, în 20 septembrie 2019, în jurul orelor 19:15, pe fondul geloziei, în parcul situat în spatele Catedralei Mitropolitane din municipiul Timişoara, Cosmin Titiş i-a aplicat fostei sale iubite, Karina Parnica, 25 lovituri de cuţit, în diferite zone ale corpului, în urma acestor lovituri victima suferind leziuni traumatice grave care au condus în scurt timp la decesul ei. Drama tinerei de 20 de ani a început la scurt timp după ce a decis să se despartă de acesta. După o ploaie de mesaje de ameninţare şi după mai multe tentative de şantaj, Titiş a ucis-o pe tânără la scurt timp după ce aceasta s-a întors din Anglia, la Sabrina, o prietenă a acesteia din Timişoara. Le-a urmărit pe cele două de la ieşirea din magazinul unde prietena Karinei Lucra, până în parcul din centrul oraşului.
„Inculpatul Titiş George Cosmin le-a urmărit pe cele două şi le-a ajuns pe un trotuar care mărgineşte parcul din jurul Catedralei Mitropolitane, unde le-a acostat, a prins-o de haine pe victima Karina, a tras-o înspre interiorul parcului, conducând-o forţat până la o bancă situată în acel parc, apoi a aşezat-o forţat pe victimă pe acea bancă, a împins-o pe bancă, iar el s-a poziţionat în faţa victimei, în picioare, dar aplecat asupra ei, ţinând-o cu o mână de umăr”, se arată în dosar.
„Ne-am pus pe o bancă în parc şi i-am cerut telefonul Karinei ca să-l verific. A refuzat să-mi dea telefonul si am continuat să ne certăm. În timp ce mă certam cu ea, îmi trecea prin cap tot ce mi-a făcut Karina şi atunci îmi amintesc că am înjunghiat-o în picior, Karina fiind pe bancă, după care nu mai ştiu ce s-a întâmplat, nu am mai văzut şi auzit nimic. Când mi-am revenit, am văzut-o pe Karina la câţiva metri, era plină de sânge şi vorbea cu un băiat să sune la ambulanţă. Când mi-am revenit, am văzut-o pe Karina la câţiva metri, era plină de sânge şi vorbea cu un băiat să sune la ambulanţă.
Eu m-am îndreptat spre ei, m-am apropiat de Karina, am luat-o în braţe, realizând că i-am făcut rău, aceasta era speriată şi agitată. Când am prins-o în braţe acesta a căzut, nemaiputându-se ţine pe picioare. Atunci am tras de Karina de câteva ori să o ridic, în tot acest timp având cuţitul în mână, am văzut că acesta nu se trezeşte şi atunci m-am speriat si am fugit, nu înainte de a-i spune Sabrinei să ia lucrurile Karinei si să sune la Ambulanţă”, a declarat criminalul.