Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II—Csanadpalota au depistat nouă persoane din Irak care au încercat să iasă ilegal din țară, ascunse într-un spațiu special amenajat în podeaua remorcii unei autoutilitare.
În data de 26.09.2017, în jurul orei 09.00, la P.T.F Nadlac II — Csanadpalota s-a prezentat la ieșirea din țară cetățeanul român Ionuț M., în vârstă de 28 de ani, conducând o autoutilitară marca Fiat, înmatriculată în Polonia. Acesta era însoțit de un conațional, Gabriel T., în vârstă de 35 de ani.
Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că podeaua remorcii este mult prea înaltă, fapt pentru care au efectuat un control amănunțit, ocazie cu care a fost descoperit un compartiment special amenajat, improvizat în podea.
Drept urmare, s-a procedat la deschiderea spațiului special amenajat, iar în interior au fost descoperiți, ascunși, opt adulți și un minor.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Cei doi români au declarat că au primit 1.300 de euro pentru a-i transporta pe migranți până în Germania.
Polițiștii de frontieră îi cercetează pe migranți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar pe șoferul român și conaționalul care îl însoțea, pentru trafic de migranți, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.