Laudată, ignorata sau dispreţuită, societatea civilă este principala responsabilă a sănătăţii şi forţei unei naţiuni.
Cele mai active şi, deci, cele mai responsabile componente ale societăţii civile sunt formele organizate ale acesteia sub formă de sindicate, patronate, asociaţii profesionale, diverse ong-uri, care au ca obiectiv cele mai diferite misiuni, de la ocrotirea copiilor la prezervarea mediului.
Toate aceste componente organizate şi active ale societăţii civile apără şi promovează interesele membrilor şi luptă pentru realizarea misiunii prezentate în statutul fiecăreia.
Asta înseamnă – în sinteză – că ele sunt principalele forţe ale noastre, ale cetăţenilor, în promovarea şi apărarea intereselor noastre în relaţia cu decidenţii politici, adică cu cei care decid regulile după care noi convieţuim.
Atata vreme cât societatea civilă nu-şi îndeplineşte misiunea înscrisă în propriul statut şi nu-i trage la răspundere pe politicienii care-şi încalcă promisiunile făcute, societatea noastră se va degrada în continuare, spre disperarea noastră a tuturor.
Se poate depăşi această criză a societăţii civile româneşti?
Sigur ca se poate. Primul pas care ar trebui făcut este simplu. Miile de organizaţii create după 1990 trebuie să-şi îndeplinească misiunea din statutul pe care l-au depus în tribunal atunci când s-au înfiinţat.
Ele ar trebui să monitorizeze fiecare pas făcut de aleşii noştri, ar trebui să ceară ca permanent să fie consultaţi atunci când se iau hotărâri care ne privesc şi, de ce nu, ar trebui să le spună politicienilor ce să facă.
Democraţia participativă presupune implicarea cetăţenilor în activitatea cetăţii.
Actualul guvern a înfiinţat – pentru prima dată – Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. Este posibil să fie oportunitatea creată societăţii civile româneşti de a participa şi influenţa politicile publice iniţiate de acest guvern.
Ne vom trezi din letargie şi vom deveni activi şi implicaţi în acest proces ?
Vom cere şi vom participa la consultări prezentând argumente pertinente în favoarea membrilor organizaţiilor noastre?
Vom fi implicaţi permanent în monitorizarea respectării politicilor publice?
Dacă nici acum , în al 12-lea ceas, nu ne apucăm de treabă, atunci noi – societatea civilă organizată – merităm ironiile şi dispreţul cetăţenilor şi al politicienilor.
Iar noi, timişorenii, artizanii Revoluţiei, ne aflăm, oare, în fruntea societăţii civile româneşti ?