Acum câteva zile, doi politicieni din PSD au făcut afirmații de neconceput în urmă cu câțiva ani. Primul, adică Andrei Pleșoianu, cerea, pur și simplu, expulzarea ambasadorului SUA la București pe motiv că ambasadorul susține lupta împotriva corupției în persoana Doamnei Kövesi.
Venită din partea unui guvern care, chipurile, privilegiază alianța cu SUA și NATO, o asemenea solicitare ține de absurdul cel mai jegos cu putință. Dar, dacă PSD-ul nu a catadicsit să spună ceva despre junele Pleșoianu, sunt sigur că, la spusele lui Adrian Severin, va tăcea și mai profund decât cinstita baltă Belina. Dacă nu știți, vă reamintesc că AD a afirmat, pur și simplu, că „Rusia este soluția optimă pentru supraviețuirea ca națiune liberă”. Sigur, o asemenea gogomănie se explică prin faptul — de o crasă banalitate — că fostul europarlamentar a fost găbjit în Parlamentul de la Bruxelles fiindcă făcea ilegal niște bani „de-o ciorbiță”. Fapt pentru care a executat și niște ani de recluziune. Dar afirmația lui Severin ar fi rămas o banală unghie încarnată în istoria defulărilor de Jilava dacă nu ar fi fost urmată și de o adăugire conform cărei opinia publică românească ar fi tot mai favorabilă unei asemenea apropieri. Probabil că fostul nostru ministru de Externe ignoră că antirusismul e limfa istoriei noastre de după 1812. Cu o perioadă de grație în timpul regulamentelor Organice, desigur. Și, culmea, cu un puseu febril în 1877. Da, când Mihai Eminescu, de pildă, nu era deloc încântat că România se alia cu muscalii împotriva turcilor. Fiindcă, scria el, istoria a arătat că, acolo unde rusul pune piciorul, nu pleacă nici în 100 de ani. Iar bănuiala marelui nostru poet s-a și adeverit în 1878, când Rusia a anexat trei județe din sudul Basarabiei: Ismail, Cahul și Bolgrad. Într-un articol profetic intitulat România în luptă cu panslavismul, Eminescu scria:
„Rusia nu se mulțumește de a fi luat o parte mare și frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulțumește de a fi călcat peste granița firească a pământului românesc, ci voiește să-și ia și sufletele ce se află pe acest pământ și să mistuiască o parte din poporul român”.
Teribilă constatare.
A venit apoi prima conflagrație mondială, prilej cu care românii au fost furați de Tezaurul Național. Caz unic în istoria lumii! Un tezaur ce înseamnă nu doar aur, bijuterii, ci și documente sau obiecte cu semnificație unică pentru istoria noastră. Românii au înțeles ce înseamnă cuvântul bolșevicilor încă de atunci, iar prezența sovietică în istoria noastră a continuat: infiltrarea agitatorilor comuniști în mediile muncitorești, sabotaje, propagandă și ateism. (În paranteză fie spus, Legea de înființare a asociațiilor din 1924 prevedea ca ele să fie avizate de un minister fiindcă bolșevicii creau, grație vechii legi, tot soiul de oficine de spionaj în România.)
Iar traumele anilor de după „eliberare” sunt încă prea aproape pentru a nu uita că lor, bolșevicilor din URSS, li se datorează lichidarea elitelor românești, siluirea limbii și istoriei noastre, încercarea de distrugere a Bisericii și a elitelor culturale ș.a.m.d. Evident, cu ajutorul neprecupețit al comuniștilor români. După cum tot ce s-a petrecut în Moldova Sovietizată nu a fost decât un coșmar. Și continuă să fie.
Dacă lucrurile sunt așa cum vor să ne facă să credem aceste slugi penibile ale Moscovei, oare de ce milionarii noștri social-democrați nu își dau copiii la studii în Rusia? Oare de ce nu își fac concediile acolo? Oare de ce, de fapt, nu organizează ei nu niște euro-parlamentare, ci niște ruso-parlamentare pentru Raiul lui Putin?