Căsuțele pe roți ale secolului XXI, expuse lângă Biblioteca Universității Politehnica Timișoara

298
Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara si Eco Tiny House invită timişorenii pentru a sărbătorii împreună conceptul căsuțelor pe roți și trăitul sustenabil.
În acest concept al căsuțelor pe roți este vorba despre un curent al libertății și simplității pentru cei care își doresc să trăiască altfel, în căsuțe mobile, pe care le pot muta din oraș în oraș când își schimbă serviciul, ori când pleacă în concediu la munte sau la mare, sau atunci când se plictisesc de locul respectiv şi caută noul.
Vineri, 13 octombrie, începînd cu ora 9:00, pe platforma de lângă Biblioteca Universității Politehnica Timișoara vor fi expuse două modele de căsuțe gata de locuit, admirat și testat. Cele două modele sunt diferite ca design, dar ambele sunt prevăzute pentru locuit permanent fiind dotate cu bucătărie, living, baie, dormitor.
„Facultatea de Construcții oferă studenților o mare vaietate de activități și oportunități care să sprijine devenirea acestora ca ingineri. Profesia de constructor înseamnă, printre altele, inovație și mobilitate, aspecte foarte bine ilustrate prin acțiunea de vineri, când toți cei interesați vor putea vedea în direct ce înseamnă o căsuță pe roți, în secolul XXI.”, a explicat conf. dr. ing. Sorin Herban, prodecanul Facultății de Construcții.
Echipa Eco Tiny House, din care face parte și o absolventă a Facultății de Construcții, va fi acolo pentru a vă răspunde la întrebări și a vă ajuta să trăiți prima experiență tiny la maxim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.