4.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

CASS se va aplica și pentru profitul din economiile bancare

O nouă taxă s-a adăugat de la 1 ianuarie pentru profiturile din economiile bancare și pentru cei care câștigă din dividende, acțiuni bursiere sau drepturi de proprietate intelectuală. Astfel că, salariații, pensionarii și persoanele fizice autorizate vor trebui să plătească pentru câștigurile de mai sus încă 5,5%, taxă reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate (CASS).

Dacă luăm cazul unui depozit de 1.000 de lei, care are o dobândă de 2%, asta înseamnă că beneficiarul are parte de un câștig brut de 20 de lei. Din aceștia până acum se scădeau acei 16%, impozitul pe profit, iar de la 1 ianuarie se mai scad alți 5,5%, adică se ajunge la un total impozitat de 21,5%. Asta înseamnă că din puținul profit se scădeau până acum 3,2 lei, echivalentul a 16%, iar acum se mai scad alți 1,1 lei, CASS. Astfel că, după un an, în care deponentul și-a ținut banii într-un depozit, va reuși să retragă, puțin peste 1.015 lei, în condițiile în care nu va mai avea și alte comisioane sau taxe impuse de bancă.

De menționat că, băncile care au depozite cu bonificații de 2% sunt rare, aceasta fiinc considerată o dobândă deja mult prea mare, din simplul motiv că băncile nu au venoie de lichiditate și nu simt nevoia să plătească mai mult de atât pentru a vă rula banii.

Cum stau românii la capitolul economii

În prezent, băncile noastre țin depozitele a 10 milioane de români, dar cu toate acestea, 4 milioane de români au depozite mai mici de 100 de lei. Pentru aceștia impozitarea și cea de 16% si cea de 5,5% sunt aproape nule. Presupunând că toti au depozite cu dobândă de 2%, câștigul brut ar fi de cel mult 2 lei. 2 lei impozitați cu cele două taxe ar rămâne aproape 1,5 lei.

În schimb, mai sunt două milioane de români care au economii cu valoare cuprinsă între 100 și 1.000 de lei, potrivit datelor BNR. De asemenea, 3 milioane de depozite au valoare de până în 50.000 de lei, iar alte 600.000 de astfel de depozite sunt cu o valoare mai mare de 50.000 de lei.

Dividendele vin cu aceeași poveste 

Cei care au sperat că se vor îmbogăți din dividende ar trebui să se gândească de două ori pentru că statul a dat cu o mână și a luat cu cealaltă. Așa se face că, la debutul anului trecut, guvernul a acordat „o facilitate fiscală” și a diminuat impozitul pentru dividende, de la 16%, la 5%. Din păcate pentru beneficiari, minunea statului român nu a durat decât un an, pentru că de acum, la cele 5 procente impozit s-au mai adăugat aceste alte 5,5%, astfel ridicându-se nivelul de impozitare la 10,5%.

Partea bună este că, impozitarea este plafonată la echivalentul a cel mult cinci salarii medii pe economie, calculată pe un an.

 

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituției

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje...

Ediția 2024 a „Maratonului de antreprenoriat” propune comunității o nouă întâlnire cu personalități și perspective antreprenoriale de excepție

Universitatea de Vest din Timișoara pregătește o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”, care va avea loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora...

Citește și :