Casieriile şi birourile de relaţii cu publicul ale societăţii Aquatim vor fi închise luni, în 15 august.
Factura de apă poate fi achitată on-line, pe site-ul www.aquatim.ro, prin reţelele bancare, la Poșta Română, magazinele din reţeaua PayPoint, bancomatele multifuncționale Rompay, centrele de plăți un-doi ale Mobile Distribution și prin serviciul Westaco Express, disponibil în stațiile OMV. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul societății, la secțiunea Unde și cum puteți plăti.
În perioada sărbătorilor legale, Aquatim asigură permanenţa echipelor de intervenţie pentru rezolvarea eventualelor avarii, iar dispeceratul este disponibil non-stop. Consumatorii pot anunța lipsa apei reci, presiunea scăzută la robinet, înfundarea canalului sau avarii ale reţelelor publice de apă şi canalizare la numerele de telefon 0256 201 362, 0756 119 528.
De asemenea, toate Punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş – Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 15 august 2016, zi liberă legală.
În celalalte zile, Punctele Enel vor funcţiona după programul obişnuit: în 12 august şi 16 august 2016, programul de funcţionare este de la ora 8 la ora 16.
Clienții pot găsi informații privind evidența facturilor de energie electrică, calculator tarifar, soldul şi plățile efectuate precum şi înregistrarea indexului fie prin intermediul aplicatiei pentru telefonul mobil MyEnel App – ce poate fi descărcată gratuit de pe App Store sau Google Play, fie accesand pagina www.enel.ro secțiunea MyEnel. Pentru transmiterea indexului, se poate apela gratuit InfoEnel la numărul de telefon 0800 07 08 09, pentru serviciul de telecitire.
De asemenea, în sectiunea http://www.enel.ro/ro/clienti.html sunt disponibile ofertele comerciale pentru clienții business şi rezidențiali, clienții având posibilitatea de a transmite solicitări de încheiere a unui contract furnizare energie electrică.
În plus, clienţii Enel Energie, care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă, pot utiliza modalităţile alternative de plată, precum: numerar prin intermediul rețelelor partenere, ATM –uri (bancomate), debit direct, internet sau virament bancar. Mai multe detalii despre partenerii bancari şi comerciali se regăsesc pe factura de energie eletrică precum şi în sectiunea http://www.enel.ro/ro/servicii-clienti-enel-energie.html. În perioada în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică.