Două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției de Pompieri Oravița, împreună cu membrii SVSU Anina au intervenit aseară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Anina. Incendiul se manifesta la podul și acoperișul casei și s-a extins și la acoperișul unui imobil învecinat.
In urma cercetărilor efectuate la fața locului, a rezultat că incendiul a fost cel mai probabil cauzat de neizolarea corespunzătoare a instalației electrice. Incendiul nu s-a soldat cu victime, dar proprietara casei a suferit un atac de panică și a fost transportată de un echipaj SAJ la Centrul de permanență din Anina.
La imobilul de la care a pornit incendiul a ars acoperișul pe o suprafață de peste 200 mp, planșeele încăperilor pe o suprafață de 100 mp, două uși, un geam și au fost distruse mai multe piese de mobilier. La cel de-al doilea imobil a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
sursa – radioresita.ro