Cascada de pe pereții Castelului Huniade devine ”atracție turistică”. Foto-Video

613

O nouă formațiune politică ce a pornit recent la drum cu idei de ”centru-stânga” se dovedește a fi interesantă nu doar de majorități și procente și, ci și de mersul lucrurilor în comunitatea de unde provin.

Una din primele măsuri luate de tinerii din „Pro România”, filiala Timiș, este de a aduna date cât mai exacte despre stadiul în care se află unul dintre monumentele emblematice ale Timișoarei. Este vorba de Castelul Huniade din plin centrul urbei.

Ceea ce vede publicul ce trece pe acolo nu are deloc darul de a atrage vizitatorii. Castelul în forma sa actuală nu are mai mult de 200 de ani, dar este construit pe vechea fundație de acum mai bine de 700 de ani. Nenumăratele asedii, războaie ori cutremure au făcut să fie veșnic refăcut și renovat cu materiale noi, dar și cu vechile pietre și cărămizi.

Pentru a clarifica situația actuală a edificiului ce nu se mai termină au fost puse cap la cap unele informații ce vor fi depuse la conducerea CJT sub forma unui memoriu în care se vrea transparentizarea actelor și mai cu seamă a raportului experților ce au cercetat lucrările de la castel. Iată unele informații necesare pentru a înțelege încâlcita poveste a șantierului ce mai stagnează decât renovează vechea cetate.

Starea de acum a edificiului este și urmarea unei lucrări de renovare începută cam prin 2006 – demararea lucrărilor de reabilitare ale aripii de nord-vest (partea ce este către piața Operei), cu finanțarea Consiliului Județean Timiș.

Banii nu au fost puțini și au venit și din cofinanțare europeană în valoare de 7,9 milioane euro, prin POR 2007-2013 (Axa prioritară 5), obținută în 2010 (contract nr. 1154/10.12.2010). Finanțarea europeană a fost pierdută din motive de tergiversare a lucrărilor.

De atunci s-a mai lucrat uneori câte un scurt timp, dar în majoritatea timpul nu s-a mișcat mare lucru pe șantier.

Anul 2016 vine cu ploi intense (după cum se vede și în imaginile filmate), rezultă infiltrații de apă în urma neasigurarii clădirii la ploi de către constructor. Rezultă un control al Direcției Județeane pentru Cultură urmat de o amendă de 5.000 pentru nepunerea în siguranță a monumentului istoric și neanunțarea situației la DJC Timiș.

Tot în anul 2016, în iunie, are loc un control de la Direcția Județeană pentru Cultură ce verifică patrimoniul aflat în gestiunea Muzeului Național al Banatului. Urmează o altă amendă de 10.000 lei pentru condiții neconforme de depozitare, degradarea patrimoniului cultural mobil.

Prin aceste amenzi nu se rezolvă mare lucru. Banii din bugetul local ajung în bugetul național.

În anul 2017 se formează o comisii inter-instituțională de recepție a lucrărilor, dar se amână recepția. Comisia cere expertiză pentru: clarificarea valorii lucrărilor real executate și luarea măsurilor de conservare realizate. Expertiza este întocmită, dar nu este făcută publică.

În 2018 lucrările sunt tot nefinalizate, dar și cu probleme în ceea ce privește refacerea anumitor părți ale castelului.

În prezent, Castelul Huniade este în continuare închis pentru publicul ce doar poate „admira” mizeria din jur. Se mai pot vedea pe fațadă și urmele nenumăratelor ploi ce curg cu debitul unei cascade pe pereți.

Între timp, în anul 2009 a fost descoperit în curtea interioară un donjon (turn de apărare cu multiple funcțiuni) construit în primele decenii ale sec. al XIV-lea. Ar putea fi cea mai veche construcție atestată pe teritoriul municipiului Timișoara. Actualmente se află într-o degradare continuă din cauza neprotejării adecvate și este afectat de intemperii și factori biologici.

Documentele existente arată că în anul 2021, în care Timișoara va deveni Capitală Europeană a Culturii, Castelul Huniade va fi închis.

Din toate aceste cauze, colectivul de conducere al formațiunii Pro România cere câteva lucruri ce sunt de stringentă actualitate:

– desecretizarea expertizei plătită din banii publici ai Consiliului Județean Timiș.
– organizarea unei dezbateri publice privind situația Castelului și a Muzeului Național pe care îl adăpostește.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.