În plin centrul Timișoarei, chiar în Piața Sfântul Gheorghe, a fost descoperită de schelele ce o înconjurau o veche clădire. Este cunoscută în memoria urbană drept „casa cu bufnițe”, așa cum pe vremuri se dădeau diferite nume sau porecle de recunoaștere. Era chiar un obicei bun, pe vremea când nu toată lumea știa carte, ca să citescă plăcuța cu numele străzii sau numărul. A stat destul de mult mascată de prelate dar așteptarea a meritat. Arată din nou ca acum o sută de ani în urmă. Albă, curată, cu decorațiunile salvate cât s-a putut. Acoperișul e renovat, burlanele noi abia așteaptă botezul ploii.
Dar ca totul să fie impecabil a apărut și un decorator dibaci ce a mai înfrumusețat liniile sobre ale edificiului. Unii mai neinspirați sau poate lipsiți de harul frumosului decorează casele cu flori la ferestre. Alții, în prag de sărbători de iarnă, îmbracă locuințele cu ghirlande de beculețe multicolore dar și cu ghirlande de cetină. Niște amatori fără respect față de frumos.
Adevărata găselniță la modă în designul de clădiri impozante este de a împodobi totul cu ghirlande de cabluri aruncate cu furca. Cu cât mai multe cu atât mai bine. Dacă atârnă ca niște deșeuri din altă epocă și mai bine. Dau un chic aparte. Cablurile de comunicații, fie de sârmă banală, fie de fibră optică nu se dau duse din centru. Dacă sunt și din cele de energie electrică efectul estetic este asigurat. Poate că și statutul social se măsoară în zeci sau sute de metri de ”mațe” atârnând pe o fațadă?
Poate nu ar fi lipsită de noimă nici o schimbare de nume. În loc de misteriosul nume de „casa cu bufnițe” ar fi mult mai nimerită cea de „casa cu cabluri ce atârnă”!
Păcat că la casă reînnoită nu s-a putut scăpa de drodurile ce maculeză totul. Inutil de spus ca ultimul termen dat de Consiliul Local de a trece sârmele în subteran a trecut de mulți ani. Poate o ultimă speranță ar fi anul 2021. Nu că s-ar rezolva problema. Dar milioanele de turiști pe care se mizează ar trebui îndemnați să-și ia ca suvenir câte un metru de sârmă. Fiecare călător să aibe în dotare, pe lângă hartă, și un clește. Vom ajunge celebri.