Parcă am luat-o razna cu toții. Dar poate că doar așa reușim să învățăm. Nu doar noi, ci Europa întreagă.
De la apariția smartphone-urilor și a rețelelor de socializare încoace, nu a existat un astfel de moment — această cascadă perpetuă a emoției politice, furia vărsată online, dezinformarea, bucuria, decepția, victoria… Această lume online plină de contraste a devenit formatoare de opinii, o forță mobilizatoare și, totodată, un vector pentru dezbinare.
Faptul că există platforme unde se pot răspândi rapid vești, gânduri și opinii politice este, fără doar și poate, un lucru bun, chiar necesar. Bineînțeles, ca orice lucru nou, apariția viralizării online a avut și efecte adverse și s-a dovedit a fi o sabie cu două tăișuri. În Europa au profitat de acest lucru populiștii britanici, în America, Trump. S-au schimbat multe în ultimii doi-trei ani, iar structurile europene, fie ele instituționale, private sau din rândul societății civile organizate, s-au trezit ca dintr-un meci de box în care au fost aruncate total nepregătite și se pare că și-au revenit miraculos. Însă meciul este departe de a fi încheiat.
Astăzi asistăm la pierderea totală a nuanțelor, la reacții viscerale, imediate, la tot mai puțină rațiune. Odată apăsat pe trăgaciul emoțional începem să judecăm, să plasăm oameni și idei în anumite cutiuțe, chiar să rupem prietenii din cauza opiniilor diferite și să fim supărați că n-am primit suficiente aprecieri sub forma eternului „Like”. Trecând peste aceste copilării, pentru că nu cred că pot fi catalogate altfel, ceea ce e cu adevărat periculos este acest tip de gândire binară. Adică, dacă mergi duminică la liturghie, sigur ești conservator, tradiționalist, medieval și pupător de moaște — și este exclus, total, să susții drepturile LGBT. Dacă vrei ca sănătatea, tot ce ține de infrastructură și educație să nu fie neapărat privatizat, sigur ești un fel de neomarxist comunistoid și nu poți avea aspirații antreprenoriale. Dacă îndeplinești condiția X, atunci cu siguranța ești Y.
Oare așa am fost tot timpul, sau așa am devenit din cauza expunerii la părerea fiecăruia și la toată ruleta emoțională la care asistăm zilnic? Sau poate pur și simplu trecerea societății în mediul online ne-a arătat cine suntem, de fapt. Iar de aici nu putem decât învăța și profita. Și spun asta pentru că, dacă acele cozi infernale de la alegerile prezidențiale din 2014 ar fi avut loc în anii ’90, nu s-ar fi produs nicio schimbare, iar lumea în țară nu s-ar fi mobilizat la vot, pentru că nu ar fi știut că frații lor stau să înghețe prin Europa pentru a-și exercita un drept fundamental. Am fi rămas în întunericul necunoscut, orbecăind prin ceață cum s-a întâmplat în timpul revoluției și în anii ce au urmat.
Astăzi, datorită postărilor și filmărilor în direct din Parlament, știm cu ce furăciuni se ocupau anumiți politicieni, cum votau la două mâini, cum schimbau procedurile după bunul plac și cum sfidau cetățenii care le-au dat votul. Tot datorită acestor tehnologii am putut comunica în timp real și la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, în timp ce televiziunile de casă ale partidului de guvernământ nu spuneau nimic despre faptul că povestea din 2014 se repeta.
Cred că toți ne dorim o Românie cu adevărat funcțională, dar nu știam unii de alții înaintea apariției acestor mijloace de comunicare, iar dacă ele ar fi existat, procesul tranziției ar fi fost de multă vreme încheiat. Astăzi asistăm la sfârșitul acestei tranziții lungi și anevoioase. Așa că haideți să ne bucurăm împreună de ceea ce mulți credeau că nu se va mai întâmpla și să încercăm să fim mai cumpătați în judecată. Mai puțin binari în gândire, un pic mai raționali și nuanțați. Și începem să ne facem bine.
