Carusel venețian, terase tematice, cadru natural și o familie de rățuște, atracțiile Iulius Gardens FOTO

129

 Într-un context atipic, și vacanța este altfel. Pentru cei mici, dar și pentru cei mari, experiențele în aer liber sunt sursele de energie pozitivă și distracție. De aceea, parcul din Iulius Town Timișoara reprezintă principala destinație atunci când vrei joacă, relaxare și natură, într-un singur loc. Parteneră la distracție este și familia de rățuște instalată pe lacul din Iulius Gardens, care a devenit o atracție în sine.

Contextul s-a schimbat, dar bucuria de a ne petrece timpul cu cei dragi și dorința de a vizita locuri spectaculoase a rămas aceeași. Pentru cei mici, vacanța este mai frumoasă când o combină cu activități captivante. În mijlocul Iulius Gardens tronează caruselul venețian etajat, un loc fascinant, adorat de copii. Acesta îi așteaptă pe doritorii de călătorii de poveste de luni până vineri, de la ora 12.00, până la 22.00, iar sâmbăta și duminica, de la ora 10.00 la 22.00. Prețul unui bilet este de 5 lei. Caruselul etajatunic în țară, a fost creat special în Italia de un producător cu peste 50 de ani experiență în industria parcurilor de distracție. Seara, jocul celor peste 1.500 de luminițe, ceșcuțele care se învârt și căluții care se balansează creează o atmosferă de basm.

Cea mai nouă atracție din Iulius Gardens sunt o rață și cei zece boboci ai săi, care s-au instalat aici încă din luna mai. În fiecare zi, micile vedete fac spectacol și se lasă fotografiate, spre încântarea copiilor, dar și a celor mari. Locatarele înaripate au fost atrase de cadrul natural oferit de cel mai nou parc din oraș și au devenit „vedete” printre timișoreni, care nu ratează șansa de a completa plimbarea în aer liber cu o vizită în jurul lacului, pentru a le admira cum plutesc printre nuferi.

Iar pentru ca experiențele să fie complete, Iulius Town propune numeroase evenimente în aer liber, pentru întreaga vară. Cinema outdoor, teatru de păpuși, concerte, ateliere creative și multe altele se regăsesc pe agenda fiecărui weekend. Relaxarea din parc poate fi armonios împletită cu o experiență culinară internațională, propusă de numeroasele terase cu deschidere spre spațiul verde. Iulius Town reunește cea mai diversificată ofertă de entertainment din oraș, cu peste 15 locații în aer liber, unde poți savura cele mai apetisante preparate, dar și să te bucuri de petreceri tematice, în siguranță.

Dacă tot ce ai nevoie pentru a-ți încărca bateriile este o plimbare în natură, parcul din Iulius Town te încântă cu locuri umbroase oferite de arbori maturi precum teicedrifagiarțaristejaribrazipini sau duzi ornamentali, dar și cu un covor de gazon pe care poți citi o carte sau te poți juca cu familia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.