Primarul Timișoarei se laudă că în cartierul în care locuiește nu mai este niciun garaj. Ar fi fost demolate toate deja și locul lor a fost luat de parcări asfaltate. Totuși, edilul-șef vrea să știe sigur că nu mai există astfel de construcții aici și le cere ajutorul timișorenilor, printr-un sondaj ”special”.
„Am demolat toate garajele din cartierul Soarelui. Dacă, totuși, cineva mai știe vreun garaj ‘scăpat’ în acest cartier, este rugat să ne semnaleze adresa printr-un comentariu. Mulțumesc stimaților mei vecini, locatarii Cartierului Soarelui, pentru deschiderea arătată, pentru constructivitate, pentru spiritul cooperant pentru mai binele orașului, pentru modernizarea sa, pentru saltul său pe un alt nivel de civilizație. Fără așa ceva din partea dânșilor, n-aș fi putut reuși ce-am reușit.
Îmi exprim speranța că sunt cu toții mulțumiți de cele peste 2.000 de locuri de parcare civilizate create în locul urâtelor garaje, de aleile pietonale până la intrările în blocuri, de spațiile verzi conexe create, de mulțimea de bănci amplasate peste tot. De faptul că în cartier nu mai există noroi, iar praful s-a diminuat extrem de mult”, a postat pe Facebook primarul orașului.
Urmează cartierul Buziașului, spune edilul, dar acesta promite să pună la pământ toate garajele din Timișoara.