O plimbare prin Timişoara nu poate că nu te ducă la un moment dat în faţa unor clădiri industriale pe care le identifici uşor cu epoca de aur. Fostele mari întreprinderi din oraş, multe dintre ele dărâmate deja sau din care au rămas doar ruine, le întâlneşti la tot pasul. Pe Bulevardul Take Ionescu zace un teren plin de buruieni, pe care, în urmă cu 25 de ani, stătea Industria Lânii SA, iar de aici plecau ţesături şi tapiserii în toată ţara. Iar fosta fabrică de maşini şi utilaje de pe Calea Circumvalaţiunii a fost deja culcată la pământ, iar ruinele care deveniseră casă pentru oamenii străzii, au dispărut. Ei bine, în locul motorului economiei comuniste din regiunea de vest, fostele întreprinderi se transformă încet-încet în clădiri moderne, de birouri sau locuinţe, şi în mari centre comerciale. Toate aceste investiţii masive, de sute de milioane de euro, au devenit locmotiva economiei şi dezvoltării oraşului de pe Bega, făcând ca Timişoara să ţină ritmul dezvoltării occidentale.
De la şosete şi ciorapi, la capitalism
Cum mergi pe strada Mihail Kogălniceanu, în zona Pieţei Badea Cârţan, nu poţi să nu observi marele supermarket Kaufland, flancat de două colţuri de clădire mult mai vechi decât tabla strălucitoare care te întâmpină la intrare. Poate ceva ce unii nu ştiu, este că până acum doi ani aici străjuiau încă ruinele fostei Fabrici de Ciorapi a Timişoarei.
Această întreprindere a fost una dintre puţinele care au rezistat pe piaţă după Revoluţia din 1989. Nici naţionalizarea şi nici proaspătul spirit capitalist instalat la noi în ţară nu a oprit producţia de ciorapi, şosete de toate felurile, dresuuri pentru dame şi multe altele. Unele dintre clădirile în care munceau zilnic mii de oameni au fost construite încă din 1908, de celebrul arhitect Sekely Laszlo. Două dintre corpurile istorice sunt şi astăzi în picioare şi arhitectura poate fi admirată acum de clienţii hypermarketului.
Problemele au apărut la fabrica de ciorapi mult după Revoluţia din decembrie 1989. Abia în 2009 motoarele întreprinderii au fost oprite definitiv. Dificultăţile financiare au început încă din anii 2000, iar criza financiară din 2008 nu a ajutat deloc. Ba din contră, fabrica a început să facă mai puţin profit şi să genereze pierderi. Angajaţii au fost concediaţi rând pe rând şi în final, în 2009, lacătele au fost puse pe uşi. Clădirile şi terenul au fost vândute celor de la Kaufland, care au vrut să se pună imediat pe dărâmat.
Noul proprietar al terenului a vrut să culce la pământ toate imobilele, dar Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Patrimoniu şi Culte Timiş s-a opus. Cumva, investitorul a obţinut un aviz de la Ministerul Culturii prin care avea undă verde pentru demolarea tuturor construcţiilor existente. Documentul a fost obţinut fără înştiinţarea şi solicitarea Comisiei zonale pentru Cultură, aşa cum era normal. Însă conducerea Direcţiei pentru Cultură Timiş nu s-au lăsat şi au dus reprezentanţii centrului comercial în instanţă. Astfel, au obţinut o sentinţă prin care societatea comercială a fost obligată ca în proiectul magazinului să includă şi să pună în valoare şi două dintre corpurile construite în 1908, corpuri a căror valoare istorică a fost dovedită în instanţă. Tot ce arămas acum în picioare este clădirea din partea estică şi fosta intrare în fabrică care are deasupra uşii un superb basorefiel cu o ţesătoare.
Hală de producere a prezervativelor, transformată în cinema 3D
Un alt exemplu în ceea ce priveşte fabuloasă schimbare a fostelor întreprinderi comuniste este şi cazul fabricii Dermatina din Calea Şagului. În loc de hale unde s-au produs, la un moment dat, chiar şi prezervative, există acum cinematografe, magazine şi restaurante. Noul mall din zonă este construit pe terenul unde, până în 2007, a străjuit industria maselor plastice din vestul ţării.
Construită în 1934, fabrica a fost gândită pentru producţia de materiale din plastic de orice fel. Fabrica producea radiere pentru şcolari, mase plastice – feţe de masă şi prelate, mănuşi electroizolante, petroliere şi chirurgicale, biberoane, furtune şi covoraşe pentru spitale, etichete şi autocolante. În anul 1954 profitul nu a mai fost cel prognozat şi statul a decis modernizarea întreprinderii. Utilajele existente fost adaptate unei noi categorii de produse – pielea artificială.
Când problemele au început din nou să bată la uşă, fabrica a luat un nou drum, pentru a rămâne pe linia de plutire. Între anii 1987 şi 1988, societatea Dermatina a rămas singurul producător de prezervative din ţară. Ulterior, la sfârşitul anilor ’90, la Dermatina a fost iniţiat un proiect de fabricare a prezervativelor. Era însă nevoie de o investiţie importantă, pentru care conducerea a solicitat ajutorul Statului român. Însă proiectul s-a izbit de refuzul conducerii Ministerului Sănătăţii din acea perioadă. Apoi s-a revenit la producerea pielii şi a maselor plastice. Însă sfârşitul a venit în 2007, când de pe uşa fabricii nu mai ieşea de mult niciun produs.
Investitorul sud-african NEPI a cumpărat terenul şi construcţiile şi a demarat aici un mare proiect. Aşa a apărut mall-ul din Calea Şagului, care deja atrage şi alţi investitori în zonă.
Ţesături din vestul ţării sau un nou model de cartier rezidenţial?
Ajungem şi pe bulevardul Take Ionescu. Aici, la 10 minute de centrul oraşului şi mai puţin de Piaţa Unirii, punctul zero al oraşului, putem admira un teren de 50.000 de metri pătraţi plin de buruieni, deşeuri şi resturi de clădiri. Vestea proastă este că suprafaţa a fost lăsată în paragina de zeci de ani, iar vestea bună este că aici va exista, în curând, un nou cartier rezidenţial, cu totul special, spun investitorii.
Pe acest teren a funcţionat cânva Industria Lânii SA Timişoara. Fabrica producea material textile de toate soiurile. De la textile care alimentau magazinele de modă, la tapiserii pentru canapele sau alte pânze necesare în toate ramurile industriei. Aici munceau peste 10.000 de femei, iar marfa pe care o produceau ajungea la toate întreprinderile şi fabricile din ţară. Societatea a fost înființată în 1905 de o familie de evrei. În perioada interbelică, numărul de muncitori ai fabricii ajunsese la 1.800. A fost naționalizată în 1948 și trecut printr-un proces de modernizare în perioada 1970 – 1975. Întreprinderea a fost una dintre cele mai mari fabrici din Timișoara, fanion a comunismului.
Pierderile au început să curgă după 1990, iar fabrica a fost privatizată. Lucrurile au decurs la fel ca în cazul tuturor fabricilor şi combinatelor din ţară – prost! Falimentul a urmat imediat, iar în 2006 fosta administratoare a ILSA SA a şi fost condamnată pentru deturnare de fonduri şi intrarea în faliment a întreprinderii. Imediat după, omul de afaceri Ovidiu Tender cumpăra terenul şi promitea ridicarea unui adevărat cartier. Însă, după construirea a două blocuri şi începerea celui de-al treilea, lucrurile s-au oprit. Criza financiară a oprit şantierul, nu înainte ca omul de afaceri să culce toate ruinele fostei fabrici la pământ.
Din 2008 şi până azi, terenul a rămas abandonat, s-a umplut de buruieni, câini vagabonzi şi gunoaie. Dar, cum Tender se află după gratii, un alt investitor s-a oferit să cumpere proprietatea. Ovidiu Şandor, cel care a ridicat şi City Business Center, spune că va investi aici 130 de milioane de euro.
Se vor construi blocuri de locuinţe, iar cele de pe malul Begăi vor avea un regim de înălţime mai mic, astfel încât priveliştea să nu fie obstrucţionată. Clădirile de la bulevard vor fi mai mari şi vor găzdui atât apartamenete cât şi birouri. Nu vor lipsi magazinele, o farmacie, o sală de sport, bazine de înot şi parcări, atât pentru rezidenţi cât şi publice, astfel că şoferii care au treabă în zonă, de exemplu la Poliţia Timiş, vor avea unde staţiona.
Investitorul promite şi un parc şi cât mai puţine străzi. Vor exista în schimb foarte multe alei pietonale, pentru că noul cartier se vrea verde şi vrea să ofere rezidenţilor săi o nouă experienţă de “trai la oraş”. Între birouri şi locuinţe, se va construi o alee care va lega de fapt bulevardul Take Ionescu de malul Begăi şi cartierul Traian. De asemenea, autorităţile au fost de acord să deschidă şi o staţie pentru vaporaşe în zonă, pentru locuitorii noului cartier.
Timişorenii, cei care au trăit vremurile cu industrie comunistă în floare, se uită cu jind la terenul plin de bălării şi şi-ar dori să reaudă motoarele de altă dată ale fabricii. Îşi doresc măcar să vadă parcelele folosite la ceva dar, pentru că în atâţia ani nu s-a întâmplat nimic, timişorenii nu mai au speranţe că ruinele fostului regim vor ajuta la ceva în vremuri moderne. Rămâne de văzut câte alte dărăpănături ale industriei vor primi o nouă faţă.