Pe când la Timișora se vorbește despre „taxa pe hărnicie”, la Sinaia se aplică „taxa în carte”.

Am simțit-o pe buzunarul meu luni, într-unul din localurile de la poalele Peleșului, unde nota e adusă în câte un volum din Colecția Globus a Editurii Univers. Iar cei cu plata cash —  ceilalți, „cu cardul”, rămânând pe mai departe sănătoși în superficialiatea lor livrescă — pot pune, ca semn de carte, contravaloarea consumației la capitolul unu și bacșișul la cuprins, dacă le-a plăcut romanul.

Așa am făcut și eu cu Plaja câinilor de José Cardoso Pires, apărut în 1988. Și nu fiindcă îl citisem înainte, ci pur și simplu pentru că în Orașul Regal câinii liberi sunt cele mai eficiente surse de energie verde pe care le-am văzut în ultima vreme: stau la soare și dau din coadă. Sunt, totodată, panouri solare și eoliene. Ca pe o plajă.

Trecând însă de conversația cu autorul portughez ce mi-a fost trimis la masă și revenind puțin la fiscalitatea românească de azi, ați putea crede, pe bună dreptate, că de fapt am plătit o taxă pe viciu mascată. Ceea ce e parțial adevărat, fiindcă n-am mâncat nimic — deci consumația o bănuiți ușor. Și totuși, adevărul întreg e altul. Nota de plată, fără coperte, fiindcă — nu-i așa? — bonul de casă nu se judecă după copertă, mi-a adus aminte, pentru o clipă, de un alt titlu din Globus (1974–1993, reînființată, cu un prea modest succes,  în 2010), pe care l-am citit în vreo două după-amiezi-seri ale anului 1991 — de fapt, două povestiri (stranii) apărute într-un singur volum: Visând la eroi și Jurnal din războiul porcului de Adolfo Bioy Casares.

Timp în care, apropo de Visând…, pe ecranul televizorului de deasupra barului manifestanții pro-Georgescu jubilau în Victoriei și, apropo de Jurnal…, Iohannis își tocmai anunțase demisia.

Timp al istoriei? Poate că da, poate că nu, dar, cu siguranță, timp al cărții de plată.