Din cauza pestei porcine africane, Uniunea Europeană ar putea să interzică exportul de carne de porc din România către ale țări. Ar fi o premieră pentru o țară europeană. Asta, în timp ce, pentru consumatori, prețurile sunt din ce în ce mai mari.
Sorin Minea, președinte Romalimenta, a declarat la Digi24 că „nu este vorba numai despre exportul extra-comunitar cu carne de porc, este despre comerțul din carne de porc și cu preparate din carne de porc”.
„În buget, ceea ce reprezintă export înseamnă circa 154 de milioane de euro pe an, deci noi vom scădea cu 154 de milioane de euro. Vom mări deficitul bugetar”, a adăugat Minea.
El a explicat că România trebuia să prezinte la 1 octombrie un plan de asanare a pestei porcine și reducere a impactului.
„Din păcate, acest plan n-a fost prezentat către Comisia Europeană și acum România să devină toată roșie, deci orice preparat de carne, orice carne de pe teritoriul României nu va putea ieși spre comunitatea europeană. Dacă se interpretează legea corect, s-ar putea ca și cerealele necesare furajelor s-ar putea să rămână în România, deși se pare că a fost un an agricol bun. Deci să nu mai putem să le scoate nici pe acestea”, a atenționat președintele Romalimenta.
„România închisă va însemna un deficit bugetar și atunci, conform a tuturor a ceea ce cunoaștem noi, s-ar putea ca prețurile să zboare”, a subliniat el.
„De acum înainte, vor veni produse și carne din UE, dar nu va ieși din România nimic”, a explicat Minea.
Sursa: digi24.ro