Carnagiu pe o șosea din România! Un accident teribil s-a soldat cu morți și răniți, după impactul dintre două autovehicule

1933

Un teribil accident rutier a avut loc, joi după prânz, între Medgidia și Cuza Vodă. Din primele informații mai multe persoane ar fi rănite, iar o victimă ar fi decedată.

UPDATE, ora 14.15

Potrivit medicilor de pe Ambulanță, 3 persoane au decedat în urma cumplitului accident, unul este în comă, în stare gravă, iar alte șapte persoane au suferit politraumatisme, însă sunt conștinete.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (14:00), circulaţia rutieră este oprită pe DN22C, din cauza unui accident rutier produs în localitatea Medgidia, judeţul Constanţa, în care au fost implicate un autoturism şi un autobuz. În urma evenimentului au rezultat patru persoane încarcerate, pasageri ai autoturismului şi mai multe persoane rănite uşor, pasageri ai autobuzului. În acest moment circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetării locului faptei şi acordării de îngrijiri medicale necesare victimelor.

INFORMAȚIE INIȚIALĂ: Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, în accident a fost implicat un autobuz și un autoturism. Trei persoane sunt încarcerate. Conform medicilor Serviciului de Ambulanță Județean Constanța în autobuz s-ar afla aproximativ 10 călători, iar în autoturism erau trei persoane, care au fi rămas încarcerate și care, spun medicii, sunt în stare gravă.

sursă: curierlocal.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.