Începând de sâmbătă, 12 august, timp de patru zile, e mare petrecere pe Clisura Dunării. La Moldova Nouă se sărbătoresc zilele orașului. Primarul Adrian Torma a precizat că Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă au făcut toate eforturile ca și în acest an oamenii să se bucure de un program special, menit să îi adune într-un număr cât mai mare la sărbătoarea dedicată orașului de la Dunăre.
În fiecare seară, începând cu ora 19:00, pe scena amenajată pe faleza Dunării vor urca soliști îndrăgiți de muzică populară, ansambluri, dar și vedete de renume:
SÂMBĂTĂ, 12 august:
– Mirela Petrean
DUMINICĂ, 13 august:
– Olivera Petrov
– Petrică Miulescu Irimică
– dansuri populare locale
LUNI, 14 august:
– Mira Škorić și formația Intermezzo Band
– Andreea Voica & Deian Galetin cu formația
MARȚI, 15 august:
– Yoyo
– Rapp’Aga
– Sonny Flame
– Oana Radu
– Elena Gheorghe
– CARLA’S DREAMS
Prezentatorul evenimentului va fi Tomi Popovici. De asemenea, în ziua de marți, Roxana Vasniuc se va alătura în postura de prezentator, iar întregul eveniment se va încheia cu un foc de artificii.