Care vor fi salariile pentru bugetari de la 1 august?

627

Guvernul vrea să majoreze de la 1 august salariile bugetarilor, prin Ordonanţă de Urgenţă. Sindicaliştii care au primit proiectul pentru consultare l-au publicat pe internet. Executivul propune un raport de 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistem. 1250 de lei ar fi nivelul de bază pentru cei cu studii medii şi generale. Atât va fi şi salariul minim pe economie, din mai.

Preşedintele ţării va fi cel mai bine plătit, cu un salariu brut de 15.000 de lei pe lună.

În top urmează preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, prim-ministrul şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ar avea aproape 14.000 de lei fiecare.

Ministrii şi primarul general al Capitalei ar urma să fie plătiţi la fel, cu peste 12.000 de lei brut pe lună. În top urmează aleşii din Parlament, cu indemnizaţii lunare brute de peste 10.000 de lei.

În Sănătate, salariile de bază s-ar apropia de 8.000 de lei brut doar în cazul medicilor legişti. Ceilalţi doctori cu experienţă ar fi încadraţi cu cel mult 4307 lei. La care se vor adăuga alte drepturi. Pentru gărzi ar primi un spor de până la 75%, dar nu mai puţin de 25%.

Potrivit grilei, asistenţii medicali debutanţi vor avea un salariu de bază doar puţin mai mare decât cel al infirmierilor.

În învăţământ, profesorii universitari vor fi plătiţi cel mai bine. Cei cu vechimea cea mai mare vor avea un salariu de bază de peste 5300 de lei. În învăţământul preuniversitar, profesorii cu grad didactic I şi vechime maximă vor primi aproape 3500 de lei.

Şi cei din administraţie, între care există diferenţe uriaşe de venituri, vor fi reîncadraţi pe funcţii cu salariile din noua grilă. Dacă acestea sunt mai mici, vor rămâne cu lefurile actuale.

Cei care lucrează în asistenţa socială ar primi cele mai mari majorări, dar salariile lor tot nu vor fi cu mult mai mari decât minimul pe economie.

Ordonanţa de Urgenţă ar urma să se aplice până la aprobarea unui nou act normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Statul are nevoie de peste 2,3 miliarde de lei pentru a plăti retribuţiile din noua grilă. Impactul financiar net depăşeşte 1,5 miliarde de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.