Care sunt normele ce trebuie urmate odată cu redeschiderea bisericilor

90

Regulile de organizare a slujbelor în interiorul bisericii au fost publicate în Monitorul Oficial. Una dintre norme menționează că linguriţa de împărtăşanie trebuie dezinfectată după fiecare utilizare.

Ordinul comun al Ministerului de Interne și al Ministerul Sănătăţii care stabileşte regulile de organizare a slujbelor în interiorul bisericii a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit acestuia, accesul credincioşilor în biserici este permis doar dacă este asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane, iar la intrare toţi credincioșii sunt obligaţi să-şi dezinfecteze mâinile cu igienizant pus la dispoziţie de biserică.

De asemenea, este obligatorie masca de protecţie, iar accesul credincioşilor care, după triaj observaţional, au semne de infecţii respiratorii, este interzis. Nu este specificat, însă, cine face acest triaj observaţional.

Ordinul mai prevede că la slujbele din aer liber trebuie menţinută distanţarea fizică de 1,5 m între persoane. Slujbele organizate în curtea bisericii nu sunt considerate adunări publice.

Linguriţa de împărtăşanie trebuie dezinfectată după fiecare credincios, iar obiectele atinse frecvent, cum ar fi mânerele uşilor, balustradele, scaunele, trebuie dezinfectate o dată la 4 ore, se mai arată în ordin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.