În Sibiu, un cuplu care a dat aglomeraţia din Bucureşti pentru prospeţimea muntelui este pe punctul de a deschide Castelul de lut Valea Zânelor.
Răzvan Vasile (45 de ani) şi soţia sa Gabriela (39 de ani), amândoi născuţi şi crescuţi în Capitală, au luat decizia vieţii lor – una pe cât de curajoasă, pe atât de frumoasă – când şi-au vândut casa pe care o aveau în Bucureşti ca să investească într-o poveste cu nume desprins de-a dreptul din basme.
Castelul de lut Valea Zânelor, situat în zona turistică Porumbacu de Sus, în judeţul Sibiu, este proiectul în care cei doi soţi, alături de fiul lor de opt ani, abia aşteaptă să primească oaspeţi. Îi vor duce la călărie, îi vor desfăta cu feluri de mâncare rupte parcă din poveştile spuse de bunica în copilărie şi astfel oaspeţii se vor răsfăţa în peisajul idilic, anume ales pentru un castel cu asemenea pretenţii, scrie Ziarul Financiar.
„Ideea noastră a plecat de la căsuţa piticilor din Albă-ca-Zăpada. Am cumpărat terenul în 2006 şi, tot mergând acolo, am realizat că numai ceva de poveste se potrivea, având râul jos şi muntele sus. Este ceva magic aici. În 2014 am început construcţia şi încă nu s-a terminat, dar noi sperăm ca, în două-trei luni, să dăm drumul la restaurant şi, poate, la o parte din cazare până la sfârşitul anului. Până acum, multă lume e interesată de proiectul nostru, au venit aici oameni din toate categoriile sociale şi din toate colţurile lumii – America, Mexic, Canada, China, Noua Zeelandă şi din toată Europa“, povesteşte Răzvan Vasile, mândru peste măsură de ideea care i-a adus atâta popularitate.
De profesie este tehnician horticol, dar a lucrat opt ani ca director de producţie în publicitate. Mult sprijin primeşte din partea soţiei, absolventă de management al turismului, aşadar cu mai multe cunoştinţe în gestionarea unei asemenea afaceri, care se întinde pe 7.600 de metri pătraţi de linişte şi libertate, la jumătatea distanţei dintre Făgăraş şi Sibiu.
La final, Castelul Valea Zânelor va avea zece camere, un restaurant construit din piatră, cu acoperiş verde cu flori, spaţiu de joacă pentru copii şi alte facilităţi pentru adulţi, printre care echitaţie şi mountain bike, prin parteneriate cu pensiunile din zonă.
„Vrem ca povestea de la exterior să continue şi în interior, aşa că nu ne grăbim cu predarea, până când nu e totul aşa cum ne-am propus să fie, în ton cu imaginea idilică din împrejurimi“, adaugă Răzvan Vasile.
Sursa: zf.ro
Superb! Care este adresa exacta?