Care este oraşul cu cele mai scumpe terenuri din România

400

Cluj-Napoca a devenit oraşul cu cele mai scumpe terenuri pentru dezvoltări industriale din România, preţurile de aici, în locaţii de maxim interes, fiind şi de aproape două ori mai mari decât cele cerute pentru o locaţie din Bucureşti, arată o analiză a companiei de consultanţă imobiliară Dunwell, specializată în sectorul Industrial.

„Preţurile terenurilor construibile/intravilane se situează la un nivel constant, dar cu mici excepţii – este vorba despre terenurile situate în zone de maxim interes pentru dezvoltări de tip office, retail sau rezidenţial din Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi, care au avut preţuri cu circa 10-15% mai mari decât media”, explică Laurenţiu Badea, managing partner Dunwell, pentru adevarul.ro

Preţurile solicitate în Cluj, pentru terenuri pretabile sectorului Logistic/Industrial, variază între 45 euro/mp şi pot ajunge, chiar depăşi, 65-75 euro/mp, mai arată datele Dunwell, valori ce pot stabili un record naţional în tranzacţionare.

În Timişoara terenurile se tranzacţionează la preţuri cuprinse între 20-25 euro/mp. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.