Cardurile de sănătate, valabile în următorii 7 ani

63

Perioada de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până în 31 decembrie 2014 a fost prelungită cu 7 ani. Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează și se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naționale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014.

Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului. Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripționate pe cardurile naționale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri.

„Soluția de prelungire a certificatelor inscripționate pe cardurile naționale va face economii substanțiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Costurile acestei soluții sunt în valoare de aproximativ 550 mii lei, față de 165,4 milioane lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate. Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătății pentru anii 2020 – 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum și bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuției acestora. Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat.

La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.