Carașul solicită aproape nouă milioane de lei pentru inundații

266

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin au elaborat, pe baza raportului sinteză privind apărarea împotriva inundaţiilor şi fenomenelor hidrometeorologice periculoase ce au afectat judeţul Caraş-Severin în perioada 27 – 30 iunie 2016, un Proiect de Hotărâre a Guvernului privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016.

Comisiile mixte constituite prin ordin al prefectului au constatat şi validat pagube la nivelul a 22 de unităţi administrativ – teritoriale, respectiv Reşiţa, Bocşa, Oraviţa, Berzovia, Cărbunari, Ciudanoviţa, Doclin, Ezeriş, Fîrliug, Goruia, Grădinari, Lupac, Măureni, Ocna de Fier, Păltiniş, Pojejena, Ramna, Rusca Montană, Ticvaniu Mare, Tîrnova, Vermeş şi Zorlenţu Mare.

Suma solicitată este de 8.604,579 mii lei şi va fi alocată în bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale, fiind destinată lucrărilor de refacere a infrastructurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.