2.1 C
Timișoara
marți 19 noiembrie 2024

Caraș-Severin, la cald din principalele tabere politice: O oarecare exaltare la PNL, bucurie ponderată la PSD

Sediile din Reșița ale celor două principale forțe politice angrenate în confruntarea electorală – PNL și PSD – erau foarte animate duminică seara, în așteptarea rezultatului numărătorii paralele. Neoficial, liberalii anticipau un procent de 37 la sută pentru candidatul lor la Primăria Reșița, Ioan Popa, față de 32 la sută pentru Ion Crina, din partea PSD. Cei de la PNL păreau chiar mai entuziaști, după ce, potrivit lor, Popa ar fi câștigat în 20 dintre secțiile de votare reșițene, din 70.

Alături de el, deputatul Valeria Schelean, copreședinte al PNL Caraș-Severin, părea și ea optimistă: ”Nu avem încă rezultate oficiale, a declarat Schelean în jurul orei 23, avem doar câteva numărări parțiale din secțiile de votare, unde se numără foarte greu voturile, dar ca informații preliminare, stăm foarte bine pe Reșița, sperăm să se păstreze rezultatul până la sfârșit. Cred că o să avem un primar PNL. La Consiliul Județean sper că vom obține un număr mare de consilieri. Până în acest moment, avem primar la Zăvoi, la Văliug, la Copăcele, la Ramna, la Măureni, sperăm.”

”Nu vreau să mă hazardez în afirmații foarte optimiste, a spus și Ioan Popa, ne parvin informații din secții, am început în paralel numărătoare noastră. Din 30 de secții aș fi câștigat 27 și aș fi pierdut trei. Asta mă face să cred că victoria e a noastră. Peste câteva ore sau mâine am să vă dau informații despre ce vreau să fac în continuare. A fost o prezență la vot puțin peste estimările mele, cam 24.000 de votanți, inclusiv în cartierele aparținătoare, unde au ieșit oamenii masiv. Sunt bucuros și aștept mâine rezultatele.”

În tabăra PSD, exista ceva mai mult pragmatism.

”Veștile din țară sunt bune, vizavi de PSD, a spus și Ion Crina, candidatul social-democrat, prezent în această seară, în jurul orei 22.30, la sediul municipal. La Reșița, o prezență mai slabă decât în 2008, sperăm să fie rezultate bune, așa ne arată partea noastră de sondaj. Nu am avut neapărat un electorat favorabil dacă a plouat, chiar am fost dezavantajați dacă lumea a stat acasă din cauza ploii. Cât despre scor, nu știu dacă e strâns, între mine și candidatul liberal, scorul e scor, vom vedea după numărătoare. Cât despre campania electorală, a fost ceva mai fadă, au fost și câteva atacuri la persoană, că așa e jocul, sunt deranjante când se fac la familie. Și din cauza panotajului zic că a fost fadă. Legea electorală a fost mai restrictivă dar până la urmă cine a vrut să se informeze s-a informat.”

Deputatul Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, care se afla duminică seară alături de colegii lui la sediul județean, candidat la Consiliul Județean, a vorbit de ceea ce s-ar putea numi un dezastru liberal în țară, conform primelor sondaje.

”Eu aș avea curajul să anunț un succes al PSD în județ dar urmează să numărăm voturile și abia apoi să facem declarații de presă. Cât despre campania electorală, a fost o campanie grea, altfel decât celelalte. Cu legea finanțării partidelor politice diferită. A fost o campanie în care eu am stat de vorbă cu mii, poate zeci de mii de oameni, ca și altădată, de altfel. Am văzut mulți oameni necăjiți, multe fețe triste, mulți copii care au uitat să zâmbească. După aceste alegeri sper să intre totul în normal, să ne bucurăm de o viață mai bună și aici în Caraș-Severin.

UPDATE: La miezul nopții, numărătoarea paralelă îl indică drept câștigător pe Ioan Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

A treia ediție a cursului „Advanced Diplomacy for Peace, Security and Defence”

În perioada 11-13 noiembrie 2024 s-a desfășurat la Bruxelles a treia ediție a cursului de formare de competențe avansate in diplomație si securitate, “Advanced...

Dan Păltinișanu va dispărea cât de curând. Cu toate acestea, Poli va fi resuscitată

S-a încheiat în sfârșit licitația pentru demolarea arenei Dan Păltinișanu. Anunțul a fost făcut de noul Președinte CJT Alfred Simonis.  S-au arătat interesate 13 firme...

Citește și :