Carambol în această după-amiază, pe DN1, în zona localității Băicoi. În accident au fost implicate patru maşini. În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, ale ISU Prahova și ale Serviciului de Ambulanță Prahova.
În momentul producerii accidentului, în cele patru autoturisme se aflau 5 persoane, dintre care trei au fost asistate medical și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, potrivit ISU Prahova.
IPJ Prahova a anunțat că traficul rutier pe DN1, pe sensul de mers spre Câmpina, este blocat pe ambele benzi.
sursa: observator.tv