Captură impresionantă în Banat! Zeci de mii de tigări confiscate, individ arestat

166

Contrabanda cu țigări primește o nouă lovitură! Poliţiştii cărășeni au confiscat ieri 68.000 de ţigarete.  Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore!

În seara zilei de 14.09.2018, orele 20.10, lucrătorii Secţiei 10 poliţie rurală Oţelu Roşu au oprit pentru control, în localitatea Cornişor, comuna Băuţar, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, domiciliat în oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la bunurile transportate, conducătorul auto şi autoturismul au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu, unde cu ocazia percheziţiei efectuate au fost identificate un număr de 3.400 de pachete de ţigări, diferite mărci, netimbrate.

Cele 340 de cartuşe de ţigări au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, autoturismul a fost indisponibilizat, iar faţă de autor poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită cu sprijinul autorităţilor vamale.

În continuare se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producerea, transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 al. (3) din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, după cum transmite comisar șef Dinu Nicorici, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

sursa – reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.