”Timișoara 2021” caută 8 candidați activi din scena cultural-artistică care doresc să-și dezvolte abilitățile manageriale în domeniul organizării de evenimente culturale, într-un efort comun de realizare a unei rețele suport pentru viitoarele Capitale Europeane ale Culturii.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în cooperare cu Rijeka 2020 și Novi Sad 2021 , împreună cu partenerii asociați Matera 2019, Пловдив 2019 / Plovdiv 2019 și Eleusis 2021- Capitale Europene ale Culturii- anunță lansarea Apelului Public pentru proiectul educațional ‘Lab for European Project Making’.
Acest proiect, structurat pe domenii precum: Public, Producție și Program cultural, va dezvolta și consolida abilitățile în domeniul managementului cultural internațional, oferind șansa atât profesioniștilor cât și celor care doresc să dobândească aptitudini manageriale în domeniul cultural-creativ, de a învăța din exemplele internaționale de bună practică, cu ajutorul și sub îndrumarea unor experți de renume la nivel European.
Obiectivul principal al proiectului este de a spori capacitatea viitoarelor Capitale Culturale, atât la nivel local, cât și transnațional, de a concepe, finanța și implementa proiecte culturale europene la scară largă.
Atelierele de lucru și seminariile din cadrul proiectului ”Lab for European Project Making” se vor desfășura în următoarele perioade:
- Timișoara: 9-17 decembrie 2017;
- Novi Sad: 14-22 aprilie 2018;
- Rijeka: 30 iunie-8 iulie 2018.
În urma apelului deschis, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană va selecta 8 (opt) persoane, care vor reprezenta Timișoara, cu condiția îndeplinirii următoarelor criterii:
- reședință permanentă în Timișoara și/ sau localitățile, județele și regiunile învecinate;
- experiență de lucru de 2 ani în sectorul cultural (producție, ONG cultural, experiență de leadership cultural în Timișoara)
- cunoașterea limbii engleze (nivel avansat);
- experiență în domeniul rețelelor internaționale și al schimburilor culturale;
- interes deosebit pentru colaborarea culturală internațională și dorința de dezvoltare profesională într-un context de lucru global;
- pasionat/ă de subiecte de interes general din sfera culturală cunoaște sensibilitățile interculturale locale
Cei interesați își pot depune dosarul de înscriere până în data de 15 august 2017, la adresa de e-mail: contact@timisoara2021.ro
Pentru mai multe detalii legate de acest proiect, la următorul link:
http://www.timisoara2021.ro/en/2017/06/12/lab-for-european-project-making-education-20172018/