Capitala Banatului pe harta turismului internațional! Cum ar putea profita Timișoara de pe urma capitalei culturale

126

Aproximativ 40 de jurnaliști de turism din zece țări au vizitat Timișoara cu ocazia ceremoniei de acordare a trofeului „Mărul de aur”, care reprezintă pentru turism ceea ce Oscarurile sunt pentru industria cinematografică. Jurnaliștii nu au ratat obiective importante.

Timișoara a fost în acest weekend „capitala” jurnaliștilor de turism din întreaga lume: aici s-au reunit 40 de jurnaliști, membri ai Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) din România și din alte 10 țări – Bulgaria, Serbia, Croația, Slovacia, Franța, Italia, Tunisia, Maroc, Egipt, Turcia.
Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) a oferit, vineri, trofeul „Mărul de Aur” orașului Timișoara, echivalentul Oscarului din industria cinematografică. Sâmbătă, FIJET a organizat o ședință a Comitetului Executiv al Federației.
Jurnaliștii au avut posibilitatea să viziteze cele mai interesante obiective turistice din Timișoara timp de două zile: tur ghidat în centrul orașului, plimbare cu vaporașul pe Bega, vizitarea Memorialului Revoluției din 1989 și a Muzeului Național de Artă Timișoara – cu superbele expoziții semnate Victor Brauner și Paul Neagu, plus o plimbare cu tramvaiul turistic prin Timișoara.
Cei 40 de jurnaliști au făcut cunoștință cu gastronomia locală la restaurantele Berăria 700, Leul de Aur, Lloyd și Fenice Palas. În ceea ce privește partea de evenimente, programul din acest weekend al Capitalei Culturale a fost mai degrabă sărăcăcios: un târg de vinuri, o expoziție internațională de pisici și târgul de Paște.

Evenimentul central al infotripului organizat de Asociația pentru Promovarea Timișoarei în colaborare cu FIJET a fost acordarea premiului echivalent cu Oscarul din cinematografie, „Mărul de Aur”, „Pomme d’Or” sau „Golden Apple”. Acesta este acordat unei organizaţii, unui oraş sau unei personalităţi, în semn de recunoaştere a demersurilor pentru promovarea și dezvoltarea turismului. Câştigătorii sunt selectaţi în urma analizei dosarelor de candidatură şi a votului dat de un juriu alcătuit din membri FIJET.
La evenimentul găzduit de sediul Rectoratului Universității „Politehnica” – Palatul Lloyd au fost prezenți membrii Comitetului Executiv al FIJET, membri ai Clubului Presei de Turism – FIJET România, reprezentanți ai industriei turistice și ai mass-media locale, autorități locale precum și Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara.

„Mă simt onorat să primesc acest premiu în numele orașului, o distincție care ne bucură și, în același timp, ne impulsionează să promovăm mai departe povestea Timișoarei (…), bazată pe valori ale diversității, inovației, curajului. Promovând Timișoara, promovăm valori care ne țin împreună ca o familie a lumii”, a susținut primarul Timișoarei.

Fritz a vorbit și despre importanța turismului și a ospitalității în construirea de punți de legătură între oameni.
„Trăim într-o lume în care este din ce în ce mai dificil să construim punți de legătură între oameni, de aceea cred că valoarea călătoriilor, a turismului și a ospitalității nu a fost nicicând mai importantă. Avem nevoie de parteneri, de aliați, în transmiterea în întreaga lume a valorilor Timișoarei și cred că Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism este unul dintre promotorii ideii, care există de mii de ani, și anume că este bine să călătorim, să vizităm alte țări, să cunoaștem alte culturi, alți oameni, cu poveștile și perspectivele lor”, a declarat primarul.

Tijani Haddad, președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET), a susținut că una dintre misiunile Federației, care este prezentă peste tot în lume, este ca destinațiile turistice și entitățile de promovare a turismului să înțeleagă schimbările importante intervenite în acest sector.

„Mărul de Aur revine unei destinații turistice care știe să se promoveze și care dezvoltă un turism durabil, sustenabil. Timișoara ne-a convins de acest lucru și sunt sigur că are un viitor turistic frumos și durabil”
, a subliniat Tijani Haddad.

Ștefan Baciu, președintele Clubului Presei de Turism – FIJET România, s-a arătat încrezător în dezvoltarea turistică a Timișoarei în viitor.
„În primul rând, îi mulțumesc Timișoarei că în 1989 ne-a redat libertatea și îi felicit pe timișoreni pentru obținerea titlului de Capitală Culturală a Europei în 2023. Timișoara e un oraș cosmopolit. Ne mândrim că este un oraș românesc, dar aparține în egală măsură Europei și lumii întregi”, a declarat Baciu.

Primele trofee „Mărul de Aur” au fost acordate în anul 1971. Atunci au fost recompensate Sicilia, parcul de distracţii Efteling, cu reprezentări ale unor poveşti cu zâne, din Ţările de Jos şi Bokrijk, un complex de parcuri şi muzee, aflat lângă oraşul belgian Genk. Bokrijk este cunoscut pentru muzeul său în aer liber, care prezintă istoria vieţii rurale printr-o impresionantă colecţie de clădiri vechi de pe tot cuprinsul provinciei Flandra.
În toamna anului trecut, FIJET a acordat două trofee „Mărul de Aur”, unul orașului Novi Sad (Serbia), celălalt orașului Izmir (Turcia). Înainte de pandemie, în 2019, Oradea a fost recompensat de FIJET cu „Mărul de Aur”. Din 1971 și până în prezent, FIJET a conferit 69 de astfel de trofee, de mârimi și forme diferite, regula fiind că într-un an pot fi acordate cel mult trei Mere de Aur.

Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, cunoscută sub acronimul FIJET, este una dintre cele mai vechi asociații mass-media din lume, cu o istorie de peste 65 de ani. FIJET a fost fondată la Paris, la 2 decembrie 1954, sub numele de „Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme”, de către un grup de inițiativă alcătuit din scriitori de turism din Franța și Belgia, cărora li s-au alăturat alți jurnaliști și scriitori de turism din Grecia, Italia și Marele Ducat al Luxemburgului. În prezent, FIJET are peste 30 de asociaţii naţionale afiliate, printre care şi Clubul Presei de Turism FIJET România.

sursa: https://adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.