2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Căpcăunii sacri și Vorbește cu mine, ultimele premiere din stagiune la Teatrul Național

Teatrul Național repetă intens pentru ultimele două premiere ale stagiunii.

Astfel, miercuri, 29 iunie, de la ora 19, la Sala 2 este programat spectacolul Căpcăunii sacri după Pascal Bruckner. O comedie sarcastică, în care ironia, umorul și ferocitatea se împletesc cât se poate de strâns, Căpcăunii sacri este o adaptare pe care Sabin Popescu, în dublă calitate de scenarist și regizor, o face „basmului filosofic” lui Pascal Bruckner, plasând povestea căpcăunului  care experimentează abstinența culinară în lumea în egală măsură adevărată și fictivă a Hollywood-ului.

Îi putem reîntâlni în distribuția spectacolului pe actorii Victor Manovici, Călin Ionescu, Laura Avarvari, Valentin Ivanciuc, Bogdan Spiridon, Iuliana Crăescu, Florin Ruicu, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi. Echipa de creație este completată de Zsolt Fehervári (scenografia), Ilie Stepan (muzica), Alin Radu (coregrafia), Lucian Matei (video design) și Florian Putere (light design).

Stagiunea 2015-2016 se încheie cu un spectacol al maximei sincerități. Vorbește cu mine este o întâlnire eliberată de constrângerile personajului, o întâlnire între actori și publicul lor. Scenariul semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, propune un altfel de spectacol: experiment, confesiune, dialog – un joc. Un joc uneori  dureros de delicat, aproape brutal alteori, un joc a cărui miză este leacul pentru noul (și vechiul) „mal de siècle”: comunicarea.

Textele spectacolului sunt semnate de Ioan Peter, Ștefan Caraman, Geanina Jinaru-Doboș, Lorena Lupu și de actorii care alcătuiesc distribuția:  Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu jr. și Amalia Huțan. Versurile cântecelor îi aparțin lui Călin Stanciu Jr. Scenografia aparține unui artist a cărui carieră teatrală este legată indisolubil de Teatrul Național – Geta Medinski, iar sound designul este semnat de Horea Crișovan. Premiera are loc joi, 30 iunie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :