Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

100

Luna iulie reunește din nou la Teatrul Național oameni preocupați de recuperarea prin muzică a trecutului, ca declanșator al evoluției personale. Este vorba despre Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate,  un proiect al Teatrului Național din Timișoara, împreună cu Subcarpați și Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. 

Primul modul al Atelierului Identitate a avut o evoluție extraordinară și a construit în jurul său o comunitate reunită în jurul cavalului, formată atât din cei 25 de participanți, veniți din România (Timișoara, București, Oradea, Arad, Cluj, Constanța), Marea Britanie și Danemarca, cât și dintr-un mare număr de susținători online. La cel de-al doilea modul, Cântecele aerului, locurile pentru s-au ocupat în mai puțin de 72 de ore. 

Împreună cu Marius Andrei Alexe – sau Bean MC, așa cum este cunoscut publicului din întreaga țarăși cu Andrei Maxim, profund cunoscător al cavalului, participanții redescoperă folclorul autentic și bucuria redescoperirii unor sensuri profunde ale propriei identități prin intermediul cavalului. 

„Sunt pasionat de tot ce înseamnă folclor: muzică,tradiții, meșteșug, oameni”, „…mă preocupă foarte mult moștenirea muzicală a României”, „…valorile, tradițiile moștenite, acestea sunt lucruri pe care nu ni le va putea lua nimeni, iar prin acest atelier regăsim și renaștem aceste valori prin muzică și artă, cavalul fiind metafora perfectă”, „Vreau să particip la acest atelier din pură dragoste față de ăst’ instrument care, din păcate, moare în mâinile noastre”, „…îmi doresc să învăț bazele cavalului astfel încât să duc moștenirea culturală mai departe, să aibă și copiii mei muzică frumoasă” – sunt doar câteva din afirmațiile cu care participanții la modulul Cântecele aerului și-au argumentat dorința de a se înscrie.  Aceste cuvinte demonstrează uriașele rezerve de energie creatoare cărora Teatrul Național, inițiatorul Atelierului, le dă viață prin Atelierul Identitate.

Atelierul IDENTITATEface parte din proiectul Teatrului Național din Timișoara pentru anul 2021 și este parte integrantă din Programul Cultural 2018, bid book TM 2021.  Partenerul oficial al proiectului este Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.