Cântec, joc și voie bună la Ruga de la Chișoda FOTO-VIDEO

2283

După tradiție, chișozenii au sărbătorit, așa cum se cuvine, Hramul Bisericii Ortodoxe române din localitate. Ziua de 15 august, când creștinii celebrează Adormirea Maicii Domnului a început, conform tradiției, la Sfânta Biserică. Enoriașii, mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare bănățene, au asistat la slujba oficiată de preoții Traian și Dragoș Debuceanu. Printre enoriași i-am remarcat și pe edilii comunei Giroc, primarul Iosif Ionel Toma și viceprimarul Ilie Gâlcă, și ei purtând frumoase straie din Banat.

Chișozenii au mers apoi în grădina de vară a Casei Naționale, acolo unde s-a desfășurat partea laică a manifestării. ”Mă bucur că ne-am întânit într-un număr așa de mare, cu acest fericit prilej, Ruga de la Chișoda. Îl am alături și pe Ilie Gâlcă, viceprimarul comunei Giroc, care este de la dumneavoastră din localitate și cu care colaborez în condiții bune, de mai mulți ani. De asemenea, sunt alături de noi preoții de la Biserica Ortodoxă Română din Chișoda și un număr importanți de consilieri locali. Vreau să le mulțumesc pe această cale Consiliului Local Giroc, care, prin consilierii săi, a alocat și în acest an, ca de altfel în fiecare an, o sumă impotantă pentru ca Ruga de la Chișoda să se poată desfășura în bune condiții” a spus primarul Girocului, Iosif Ionel Toma.

A urmat Hora Rugii, în care, alături de membrii Ansamblului ”Ghiocelul” s-au prins primarul, viceprimarul și mulți dintre chișozenii prezenți. Programul artistic a fost și de această dată la cote înalte, cu dansuri bănățene prezentate de membrii cei mai mici ai Ansamblului ”Ghiocelul”, urmați de formația mijlocie și la final de ”seniori”. Nu s-au lăsat mai prejos nici sătenii comunei, alături de oaspeții lor care au rămas pe platorul grădinii de vară a Casei Naționale până seara târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.