Am scris acest text și pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de opinii (în unele dintre ele sunt citat trunchiat), care susțin faptul că dl Dominic Samuel Fritz nu ar putea candida la alegerile locale organizate în iunie anul acesta, întrucât dumnealui nu are domiciliul, ci doar reședința stabilită în Municipiul Timișoara. Din capul locului, țin să avertizez asupra faptului că nu doresc să intru în nicio dispută politică (sau de altă natură) și că prezentul text nu reprezintă altceva decât poziția unui om care, de aproape 25 de ani, desfășoară o activitate profesională (în calitate de dascăl universitar și de avocat), în domeniul dreptului administrativ. În consecință, din respect pentru rigoarea juridică — la care țin foarte mult! — și fără vreun alt scop, am decis să lămuresc, cu acest prilej, de ce candidatura dlui D.S. Fritz la scrutinul organizat la 9 iunie 2024, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, este o candidatură care îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Raportat la mai multe dispoziții legale, pe care le voi cita în cele ce urmează, în privința subiectului mai sus enunțat, lucrurile stau după cum urmează:

a) poate candida și obține un mandat în cadrul autorităților administrației publice locale și cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene (altul decât România), persoană care este, în egală măsură, și cetățean european, respectiv al Uniunii Europene și căreia nu i se pretinde, pentru a fi eligibil, și condiția de a deține cetățenia română;

b) cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene poate obține un mandat de ales local în România, respectiv un mandat de consilier local sau județean ori unul de primar sau de președinte al unui consiliu județean;

c) cu excepția îndeplinirii condiției cetățeniei române, de care este dispensat, cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene poate obține un mandat de ales local în România, „în aceleași condiții ca și resortisanții acestui stat” [art. 20 alin. (2) lit. b) Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene], respectiv „în aceleași condiții ca și cetățenii români” și cu îndeplinirea prevederilor legii române pentru alegerea autorităților administrației publice locale [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015];

d) deși art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 stabilește că poate obține un mandat de ales local în România, cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene care are „domiciliul sau reședința în România”, în realitate, după părerea mea, cel interesat trebuie să dețină domiciliul sau reședința în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care candidează, date fiind următoarele argumente: (i) una dintre condițiile de eligibilitate pretinse cetățeanului român pentru obținerea unui mandat de ales local este aceea a domiciliului în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care candidează, iar cetățeanul european poate obține același tip de mandat „în aceleași condiții ca și cetățenii români”; (ii) condiția domiciliului (sau a reședinței, în cazul cetățeanului unui alt stat al Uniunii Europene) în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care cel interesat candidează a fost impusă de legiuitor în considerarea unei (minime) legături între candidat și colectivitatea pe care acesta intenționează să o reprezinte la nivelul administrației publice locale, de care el s-a atașat, căreia i-a înțeles și interiorizat nevoile specifice și în mijlocul căreia a înțeles, prin urmare, să se stabilească; (iii) este firesc ca unui candidat cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene, interesat în obținerea unui mandat de ales local, să i se impună aceeași condiție, chiar și într-o formă alternativă domiciliului, respectiv în cea a reședinței în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care înțelege să candideze, fiind de așteptat ca un astfel de cetățean să aibă domiciliul în statul de proveniență, chiar și în condițiile în care a înțeles să-și exercite libertatea de a se stabili, de a se angaja ori de a face afaceri pe teritoriul unui alt stat al Uniunii Europene care poate fi și România; (iv) spre deosebire de art. 20 alin. (2) lit. b) Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, care vehiculează doar noțiunea de „reședință”, prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 (printr-o simplă enumerare alternativă) și cele ale art. 87 și 88 C. civ. (la nivel de stabilire a înțelesului) deosebesc între categoriile „domiciliu” și „reședință”, cărora însă le atribuie un numitor comun: „locuința persoanei fizice” (principală sau secundară); (v) ultima observație o întărește pe cea de-a treia mai sus făcută, în sensul că, pentru legiuitorul român, condiția alternativ impusă cetățeanului european, care intenționează să obțină un mandat de ales local în România, de a avea „domiciliul” sau „reședința” în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care candidează, este suficientă pentru a susține ideea atașamentului unui asemenea candidat față de colectivitatea pe care urmărește să o reprezinte la nivelul sistemului instituțional al administrației publice locale din țara noastră;

e) textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 instituie, în sarcina candidatului cetățean european, două condiții alternative — a domiciliului sau a reședinței în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care candidează, conjuncția „sau”, utilizată în acest context normativ, neputând rămâne fără relevanță juridică; instituind condiția alternativă a reședinței, alături de cea a domiciliului, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 se dovedește mai puțin constrângător decât art. 20 alin. (2) lit. b) Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, dar în deplin respect pentru canonul așezat de art. 16 alin. (4) din Constituția României, text care trimite, în mod expres, la legea organică de organizare a alegerilor pentru constituirea autorităților administrației publice locale, lege care urmează să stabilească cerințele în prezența cărora cetățeanul european poate dobândi un mandat de ales local în România; această lege organică este Legea nr. 115/2015, cea care instituie condițiile în prezența cărora cetățenii români pot dobândi un mandat electiv la nivelul administrației publice locale, precum și condițiile în care cetățenii unor alte state membre ale Uniunii Europene pot ajunge în aceeași situație; art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 nu instituie vreun regim preferențial pentru cetățenii români și, respectiv, pentru cei ai altor state membre ale Uniunii Europene, principiul egalității neputând opera mecanicist, ci doar în consonanță cu ideea-premisă potrivit căreia egalitatea operează la nivel categorial, doar între persoane care se găsesc în aceeași situație, ceea ce nu este cazul în relația cetățeanului român cu cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene; nu în ultimul rând, se mai impune a fi reținută și împrejurarea că cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene, care este și cetățean european, se bucură, în România, de aceleași drepturi și libertăți ca și cetățeanul român, cu excepția acelor drepturi și libertăți care sunt în mod expres interzise de legea română cetățenilor străini;

f) potrivit Codului nostru civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, noțiunea de „domiciliu” și cea de „reședință” sunt descrise prin raportare la un numitor comun — locuința —, element cu care, pentru satisfacerea principiului consecvenței normative, și autorul Legii electorale cu nr. 115/2015 a relaționat, socotind însă ca fiind nerelevant, în registrul regimului juridic al alegerilor locale, caracterul acestei locuințe: principală sau secundară; iată de ce art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 impune, în mod alternativ, condiția domiciliului sau a reședinței în România, respectiv în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială în care candidează, pentru cel care candidează la alegerile locale organizate în România, în calitate de cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene (altul decât România).