Candidații UNPR, Titu Bojin și Ioan Răducanu, împreună de Ziua Europei (P)-VIDEO

705

Un sfârșit de săptămână plin pentru președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, care a fost alături și împreună cu timișenii dornici de a-și petrece timpul liber fie într-o competiție sportivă, la Buziaș, fie sărbătorind împreună Ziua Europei, eveniment desfășurat la Muzeul Satului Bănățean Timișoara.  Ambele evenimente au beneficiat de prezența unui număr remarcabil de protagoniști, încurajați de sute de oameni care le-au fost alături.

 Buziaș – Minte sănătoasă în corp sănătos

De Ziua Europei, Buziașul a găzduit Maratonul Inimii, o competiție a cărei scop este de a promova principiile unei vieți sănatoase în aer liber și a unui stil de viață activ, în rândul participanților și al susținătorilor acestor principii. Competiția sportivă Maratonul Inimii a fost organizată de Asociația Rotary Club Buziaș, a cărui președinte este Ioan Hudac, totodată președinte UNPR Buziaș.

Întâlnirea de la Buziaș a fost onorată de prezența candidaților UNPR Titu Bojin și Ioan Răducan, care au stat de vorbă cu participanții la concurs, pe care i-au încurajat și le-au urat mult succes.

„Astăzi, mai mult decât oricând, noi oamenii avem nevoie de mișcare, de activități în aer liber. Sedentarismul la care suntem predispuși poate fi «dezarmat» de activități sportive în aer liber, acest lucru generând și o viață sănătoasă și activă. Îi felicit pe organizatori, în egală măsură și pe participanții la acest maraton și le doresc succes în competiția cu partenerii de întrecere, dar și cu ei înșiși”, a declarat Titu Bojin, candidat pe listele UNPR la Consiliul Județean Timiș.

Competiția sportivă a avut loc pe trasee marcate corespunzător în interiorul Buziașului și în preajma orașului, pe șosea, dar și pe drumurile neasfaltate din zona viticolă a Dealului Silagiului. Startul a fost dat din parcarea amenajată în centrul orașului Buziaș, iar sosirea a avut loc în zona denumită „La Aeroport”, situată la intrarea în parcul dendrologic din Buziaș.

Această competiție s-a adresat tuturor persoanelor dornice de mișcare sau pasionate de alergare, cu condiția de a fi într-o stare de sănătate corespunzătoare  probelor sportive la care acestea s-au înscris.

Fiecare participant care a încheiat cursa a primit o medalie de finisher, iar concurenții clasați pe primele locuri la masculin și feminin, conform grupelor de vârstă, au primit o diplomă, precum și alte premii din partea sponsorilor.

Cei doi candidați ai UNPR, Titu Bojin la Consiliul Județean și Ioan Răducanu la Primăria Timișoara, au stat de vorbă cu cei intrați în competiție, i-au încurajat pe aceștia și au răspuns solicitării acestora de a se fotografia împreună, marcând astfel o zi reușită din toate punctele de vedere.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara – Împreună la Ziua Europei

Într-o atmosferă de excepție, astăzi, 7 mai 2016, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, instituție aflată sub patronajul Consiliului Județean Timiș, s-au desfășurat mai multe activități dedicate sărbătoririi la Timișoara a Zilei Europei.

Astfel, au avut loc concerte de muzică militară susținute de Brigada 18 Infanterie Banat, dansuri populare europene și momente artistice susținute de soliștii de muzică populară și ușoară de la Palatul Copiilor, care i-au încântat pe cei prezenți cu melodii interpretate în limbile română, engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă etc. Dansurile moderne, momentul artistic susținut de o solistă de muzică orientală, elevă a școlii arabe din Timișoara, concertul de muzică pop rock GMT din Giroc, instrumentiștii Ansamblului Școlii gimnaziale nr. 7 din Timișoara, dansurile de societate și miniscenetele Asociației Seniorilor din Timișoara au primit drept răsplată o mulțime de aplauze la scenă deschisă.

De un succes remarcabil s-au bucurat și standurile de prezentare ale mai multor țări membre și nemembre ale Uniunii Europene, țări care au deschise consulate la Timișoara, ca și concursurile de orientare turistică, șah, fotbal, rugby. Teatrul a fost prezent la această sărbătoare grație Teatrului pentru Copii și Tineret  „Merlin” din Timișoara.

Cele două tururi ghidate pentru vizitarea și cunoașterea Muzeului Satului Bănățean din Timișoara s-au bucurat de un interes enorm din partea celor care au participat la acest eveniment, organizat de Consiliul Județean Timiș, Prefectura Timiș, Primăria Timișoara și Centrul de Informare Europe Direct Timișoara.

Pe lîngă sutele de tineri care au participat în mod efectiv la sărbătoarea Zilei Europei, au mai fost prezenți foarte mulți timișoreni, precum și autorități străine, județene și locale. Au fost prezenți la întâlnire și candidații UNPR, Titu Bojin și Ioan Răducanu.

În cuvântul pe care l-a rostit, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a precizat că : „Avem acum un excelent prilej de a ne reaminti importanța valorilor și principiilor care stau la baza Uniunii și permanenta lor actualitate. Nu trebuie să uităm principiul solidarității, căruia i se datorează existența acestei mari familii europene și care trebuie să ne ghideze în continuare acțiunile la nivel comunitar, chiar dacă ne confruntăm și cu momente dificile în cadrul Uniunii.

Trebuie să ținem cont că o Europă unită înseamnă prosperitate și bunăstare pentru cetățenii europeni. Cu toții ne dorim prosperitate, securitate, stabilitate, o cultură bogată și o viață decentă, iar aceste deziderate pot fi realizate doar împreună. De aceea, este important să fim deschiși și să învățăm unii de la alții, să continuăm să comunicăm și să colaborăm.

Ziua Europei este o sărbătoare care aparține fiecărui cetățean al acestei țări, fiecărui cetățean al Europei și de aceea permiteți-mi, vă rog, să transmit un mesaj de încurajare și încredere și să vă urez, dragi prieteni: La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Europa!”

         

         

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.