Candidații UNPR ar putea fi cei mai buni ambasadori ai României. VIDEO

113

În plina campanie în care toate formațiunile politice se luptă pentru a lua ochii alegătorilor cu cei mai destoinici candidați ce vor să ocupe un loc de parlamentar la Bruxelles, nici UNPR nu putea să stea deoparte.

Până acum, membrii acestui partid au străbătut țara în mai multe locuri pentru a prezenta lista cu cei eligibili. A venit și rândul Timișului să vadă și să asculte candidații pentru un post de europarlamentar.

Sala Capitol a Filarmonicii Banatul s-a umplut de aderenții și simpatizanții UNPR.
Alături de conducerea filialei județene și de o parte din cei de pe listă a fost însuși fondatorul partidului, Gabriel Oprea. Așa cum a subliniat datele partidului președintele local Titu Bojin, se estimează o plasare onorabilă ce ar putea fi între 7 până la 9 procente dintre voturi. Acest lucru ar însemna doi sau trei parlamentari. Dar ar putea fi chiar patru, fie prin alegerea directă rezultată în urma numărării buletinelor de vot, fie prin redistribuiri acolo unde va fi cazul. Dar adevărata miză de fapt este o tatonare a ce dorește alegătorul și o ajustare a ofertei politice pentru alegerile locale ce vor urma anul viitor și alegerile parlamentare românești.

Rând pe rând, politicienii s-au perindat la microfon, fie pentru a se prezenta cu ce au făcut până acum, fie pentru a promite ce vor face pe viitor.

Față de alte partide ce și-au atras figuri cunoscute din alte domenii pentru a crește popularitatea formațiunii, la UNPR s-a mers pe o formulă mai simplă și mai corectă în opinia lor. Sunt doi oameni de o largă recunoaștere internațională care sunt adevărați ambasadori ai României prin cariera pe care au avut-o pe terenurile de sport. Este vorba de Anghel Iordănescu, un fost fotbalist ce nu mai trebuie prezentat în mod special, dar și unul din cei mai titrați antrenori ce a condus echipe de club sau naționala țării la rezultate deosebite. Iar Ilie Năstase, de asemenea, este unul din cei mai carismatici tenismani ce a schimbat felul de a fi al sportului alb. A fost primul număr 1 mondial de când a început această clasificare în tenis.

Dar ce este mai important de știut, ambii sportivi, acum politicieni cu stagii destul de vechi, sunt senatori ai UNPR în Parlament și nu sunt găsiți acum din afară doar pentru imagine. Așa cum au reprezentat România de atâtea ori vor putea să o reprezinte acum și în arena politică. Un alt atu important al candidaților UNPR este faptul că sunt oameni de echipă ce știu să colaboreze.

Gabriel Oprea deschide formal lista, dar a anunțat deja că, probabil, va renunța pentru colegii săi. Aceștia sunt: Ilie Năstase, fiind urmat de Anghel Iordănescu, Luminiţa Adam şi Claudiu Ciprian Tănăsescu.

Doamna Luminița Adam a însuflețit sala cu un discurs scurt și la obiect în care a declarat că este mândră de a fi româncă și că va face o politică naționalistă, dar ponderată și normală.

Ilie Năstase, cel atât de așteptat, din păcate a lipsit, dar a avut un motiv mai mult decât serios. Este plecat în Franța să susțină și să coordoneze echipa feminină de tenis ce se luptă pentru FED Cup.

Nimeni nu se ascunde după degete și toți recunosc că în viața partidului a fost un momernt destul de dificil. Au pierdut mulți membri, au ieșit de la guvernare, au scăzut mult în sondaje. Dar acum se pare că lucrurile se îndreaptă și din nou încep să crească, se văd deja semnele unui reviriment ușor ce trebuie accelerat cu multă muncă de convingere serioasă.

Poate unul din cele mai lungi discursuri l-a ținut fostul prefect Ion Răducanu, care a dezvăluit o serie întreagă de adevăruri chiar deranjante pentru unii, dar foarte pertinente. Nu a menajat pe nimeni, nici structurile internaționale, din care dorește să facem parte, dar cu drepturi egale și cu beneficii egale. A pomenit și de greșelile făcute în trecut și de fuziunile ratate ce au adus doar pagube partidului.

Pentru a mai liniști spiritele, Titu Bojin a adus aminte tuturor de spiritul sărbătorilor ce se apropie și a cerut o solidarizare cu cei aflați în nevoi care nu pot fi la fel de norocoși ca cei ce au de toate. La final i-a îndemnat toți adversarii săi să dea puternic în el. Acceptă orice lovituri. Să lovească toți cu ștampila în poziția sa din listă!

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.