În toiul iernii ne bucurăm de vreme de primăvară. Temperaturile continuă să rămână neobișnuite pentru începutul lui ianuarie, cea mai geroasă lună din an. Meteorologii avertizează însă că peste câteva zile iarna lovește cu furie.
„Începând din a doua parte a iernii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea și intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă și în zone mai joase de relief și viscol”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la România TV.
Conform meteorologilor, luni, 2 ianuarie, vremea va fi în continuare caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului în nord-vest, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Pe alocuri, în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, se va semnala nebulozitate joasă şi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între minus 2 şi 7 grade Celsius.
Și în București, conform meteorologilor, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade Celsius, iar cea minimă va avea valori cuprinse între 3 și 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar spre sfârşitul intervalului va creşte probabilitatea de ceaţă sau nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla în general slab.
Vreme deosebit de caldă
Elena Mateescu, directorul ANM, a vorbit despre vremea neobișnuită de care avem parte în toiul iernii.
”Este un debut de lună ianuarie care, prin tradiție, este considerată cea mai rece lună a anului și a iernii în țara noastră, cu valori de temperaturi mai mari de 10-15 grade Celsius decât normalul termic al perioadei din calendar.
La această oră înregistrăm valori mai mari de 17 grade, 20 de grade la Rădăuți, în nordul Moldovei, 19 grade la Botoșani, Suceava, Târgu Neamț, Târgu Ocna, de asemenea, 18 la Mangalia, Câmpina, Curtea de Argeș, Pitești, Târgoviște, Pătrâlagele, 14 grade în Capitală, iar pe litoral, de asemenea, 16 grade la Constanța.
ată o vreme deosebit de caldă în toată țara și vremea caldă va fi de interes pe tot parcursul săptămânii care va începe. Mâine(n.r: luni) contăm, de asemenea, pe maxime între 7 până la 18-19 grade Celsius, cu 16-17 grade Celsius în Capitală.
De miercuri o să consemnăm temperaturi ușor în scădere, maxime de până la 13-14 grade Celsius, dar acestea vor fi considerate valori peste ceea ce ar fi normal, în condițiile în care în această perioadă ar trebui să înregistrăm maxime între minus 5 până la cel mult 5 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu la Antena 3.
Sursa: https://adevarul.ro/