La un an de la dispariția lui Mihai Botez, văduva Botez semna în publicaţia de limbă română „Universul”, din Los Angeles, o scrisoare deschisă intitulată „Mihai Botez a fost asasinat!…” , text în care, printre altele, menţiona următoarele:
„Închei cu un «zvon» venit din foarte înalte cercuri americane (David Funderburk, membru al Camerei Reprezentanților a SUA), citat și în presa românească (vezi Evenimentul zilei, 17. a.c.) că Mihai Botez ar fi fost asasinat fiind din nou incomod pentru fracțiunea de la putere ce nu dorește intrarea României în NATO.”
În ediția din 16 noiembrie 2010 a revistei „22”, văduva Botez relua afirmația, adăugându-i și o aromă de servicii secrete americane — CIA:
„Apoi Mihai vorbea despre el însuşi, de faptul că a fost o persoană indezirabilă în timpul comunismului şi de un paradox aparent: a rămas o persoană incomodă.
Cât de «incomodă» era aveam să aflu în iulie 1995, când Mihai a fost asasinat la Spitalul Elias.
Stefan Halper, înalt ofiţer CIA, a venit personal în România cu acest mesaj şi cu propunerea ca Mihai să fie înmormântat cu toate onorurile în cimitirul eroilor în SUA, Arlington.
Am refuzat, spunând că, dacă Mihai şi-a dat viaţa, a fost pentru ţara lui, pentru România.”
Și eu am refuzat să-mi cred ochilor. Știam că asasinarea lui Mihai Botez era o născocire. Și-apoi, cum se împăcau acuzația lansată de văduva Botez cu numirea sa drept Consul Generel în Canada tocmai de partidul pe care îl acuza de asasinarea soțului?!? Cum de acceptase văduva celui „asasinat” să lucreze pentru partidul și oamenii care-i asasinaseră soțul sau își lăsaseră aliații politici să o facă?!?
La începutul lui decembrie 2010, adresam scrisori deschise oamenilor care se aflaseră în funcții-cheie fie în momentul morții lui Mihai Botez, fie în momentul numirii într-o funcție diplomatică a celei care acuza asasinarea soțului — Ion Iliescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Teodor Meleșcanu, Virgil Măgureanu și Ioan Talpeș.
Mi-am imaginat că voi primi vreun răspuns? Evident, nu. Dar era un test. Și am avut dreptate să-l fac. Adresanții scrisorii mele aveau doar două variante de răspuns, practic însă amândouă de nefolosit. Le-au… folosit — tăcând.
Prima — Da, Mihai Botez a fost asasinat de noi/Da, Mihai Botez a fost asasinat de aliații noștri politici. Or, ei știau că asasinarea era o aberație. A doua — Doamna Botez este o calomniatoare. Numai că atunci ar fi urmat o întrebare suplimentară la care le-ar fi fost foarte dificil să răspundă: Și pedeapsa pentru calomnie este trimiterea în diplomație?
Radu Ioanid l-a rugat pe Stefan Halper să clarifice circumstanțele menționate de Magda Botez. Cu eleganță, fiindcă Mihai și Magda Botez i-au fost „buni prieteni” („Cred că este vorba de o neînțelegere privind perioada funeraliilor Doctorului Botez.”), dar, fără echivoc, profesorul Halper infirmă, cum era de așteptat, afirmațiile văduvei Botez — „Mai mult, din câte știu, numai militarii americani, bărbați și femei, sunt înmormântați la Arlington”. (p. 55)
Mai toată lumea cu un anumit nivel de cunoaștere a Americii știe acest lucru, doar fosta „diplomată” Magda Botez habar n-are și minte, făcându-se de râs. Căci de minciună este vorba, nu de o „neînțelegere”, cum gentil afirmă Stefan Halper, cel despre care buna sa prietenă informa că i-a adus mesajul asasinării lui Mihai.
Iresponsabilitatea văduvei Botez este cu atât mai mare cu cât profesorul Halper este nu doar un nume foarte cunoscut, ci și unul care a stârnit controverse, un om acuzat de implicări în diferite scenarii în care apar — în prim plan sau din umbră — operații secrete. Nu a confirmat niciodată că a fost sau este ofițer CIA, așa că s-a văzut obligat să-i răspundă astfel lui Radu Ioanid: „În primul rând, nu am sosit ca un ofițer CIA de rang înalt. Am participat la funeralii ca persoană particulară, și nu în slujba CIA.” (p. 55) Să tot ai prieteni ca văduva Botez!
Dacă cele declanșate de văduva Botez în legătură cu Stefan Halper constituie o chestiune care, la urma urmelor, îi privește pe cei doi prieteni, afirmațiile aberante legate de asasinarea lui Mihai Botez la Spitalul Elias de către membri ai forțelor politice aflate atunci la putere și trimiterea Magdei Botez în diplomație nu mai este o chestiune care privește doar un cerc de „tovarăși de drum”.
La 6 martie 1996, într-o scrisoare adresată președintelui american Bill Clinton, văduva Botez afirma: „Soțul meu, Mihai Horia Botez, fost ambasador al României în Statele Unite, a fost asasinat acum doi ani în timpul exercițiului funcției. A fost ucis de cumplitele servicii secrete române — facțiunea ce are legătură cu fosta Uniune Sovietică. A fost asasinat, se pare, deoarece lucra pentru o apropiere reală de SUA.” (p. 56)
În iulie 1995, când a fost „asasinat” Mihai Botez la Spitalul Elias din București, cei doi șefi ai „cumplitelor servicii secrete române” erau Virgil Măgureanu (SRI) și foarte apropiatul prieten al soților Botez — Ioan Talpeș (SIE).
Care dintre ei este răspunzător de „asasinarea” lui Mihai Botez? Care dintre ei era liderul facțiunii care avea legătură cu fosta Uniune Sovietică? De unde are această „informație” văduva Botez, căci nu de la Stefan Halper a primit-o, deși așa a pretins?
După atâția ani de pălăvrăgeală iresponsabilă, frizând impostura, se cuvin puse două întrebări: Cine și de ce o protejează, ba o și recompensează, pe văduva Botez, indiferent de gravitatea celor pe care le afirmă? Cine are de câștigat din acest bâlci aberant?
De pierdut are — în mod sigur și nedrept — memoria lui Mihai Botez, târâtă într-un joc de umbre și penumbre vicioase, tocmai când este nevoie de o discuție serioasă, cu argumente etalate în deplină onestitate, susținute de dovezi relevante și mărturii dincolo de orice suspiciune.