„Mă tem de ziua în care tehnologia va înlocui interacţiunile dintre oameni. Lumea va avea o generaţie de idioţi” spunea Albert Einstein. Adevărul e că tehnologia a cam început să ne depăşească. Avem telefoane inteligente, avem ceasuri inteligente, avem televizoare inteligente, au început să apară maşini inteligente care nu mai au nevoie de şofer, mai nou avem până şi semafoare inteligente. Iar pe la alţii au apărut chiar şi calmatoare de trafic inteligente, care îi zdruncină doar pe şoferii care circulă cu viteză prea mare. Sau frigiderele care sesizează ce alimente sunt pe terminate si le comandă singure, pe internet. Până şi cafetierele au ajuns inteligente şi ne aşteaptă dimineaţa cu cafeaua gata făcută. E clar că tehnologia a avansat foarte mult. Ce facem însă noi, oamenii? Reuşim să ţinem pasul?
Dacă e să dăm crezare statisticilor, situaţia nu e deloc roz. Cadrele didactice se plâng de nivelul din ce în ce mai scăzut al elevilor, materiile studiate se tot reduc, baremele de evaluare au fost coborâte intenţionat, şi nu doar la noi, ci în toată lumea, profesorii universitari reclamă calitatea tot mai slabă a studenţilor, dar îi promovează pentru a nu pierde finanţarea, angajatorii se plâng tot mai mult, nu doar de lipsa culturii generale, ci chiar de lipsa cunoştinţelor noilor angajaţi.
Cu doar câteva luni în urmă, ministrul comunicaţiilor atrăgea atenţia că am ajuns în situaţia în care companiile sunt cu mulţi paşi în faţa angajaţilor când vine vorba de tehnologie şi inovaţie. „În ultimul timp la toate conferinţele la care am participat toată lumea vorbeşte acelaşi lucruri: câte obiecte sunt conectate la internet, despre cloud, iar dacă ne uităm pe prezentările făcute observăm că nici programul Microsoft Excel nu ştiu să îl folosească. Sunt siderat. Dacă ne ducem în companii observăm că programul acesta nu este folosit, dar vorbesc la conferinţe de toate tehnologiile. În compania mea am observat acest lucru prima dată. Oamenii nu ştiau să folosească elementele esenţiale de bază. Observ acelaşi lucru în minister, ei nu ştiu să folosească calculatorul, îl folosesc 5%“, spunea ministrul Marius Bostan.
De cealaltă parte ce auzim? Lamentări, elevii se plâng că profesorii le cer prea mult, că materia e balast în cea mai mare parte, că nu le foloseşte la nimic. Studenţii sunt fericiţi că nu mai trebuie să înveţe. Şi de ce ar face-o, dacă pot plăti pentru locul pe care îl ocupă? Importantă e hârtia, fără acoperire în cunoştinţe, pe care o primesc la absolvire. Iar aceasta, vezi Doamne, le dă şi dreptul de a avea pretenţii la un job bine plătit şi la care, dacă se poate, să nu trebuiască să facă mare lucru. Dacă se poate, şi maşină de servici.
Pe vremuri, când ne întâlneam câţiva prieteni, discutam despre cărţile citite de fiecare, despre spectacolele vizionate, despre proiectele pe care le avea de „a schimba lumea”. Acum nu ne mai întâlnim. Socializăm pe Facebook. Iar nivelul discuţiilor îl putem vedea în majoritatea comentariilor şi postărilor de pe reţeaua de socializare.
Îmi amintesc că am văzut, cu câtiva ani în urmă, filmul „Idiocracy”. Nu aş vrea să jignesc pe nimeni, dar tare mi-e teamă că în direcţia aceea ne îndreptăm. Oricum, recomand filmul, nu atât pentru valoarea lui artistică, ci mai mult ca luare aminte. A ce ne-ar putea aştepta. Cred, sper, că încă ne mai putem îndrepta. Fiindcă nu aş vrea să ajungă să ne depăşească în inteligenţă… râşniţa de piper.