Prefectul Zoltan Nemeth subliniază că programul magazinelor, teraselor și altor operatori economici nu se modifică din oficiu dacă rata de incidență scade sub 7,5, respectiv sub 7/1000 de locuitori, ci doar după trecerea a 14 zile, dacă la reevaluarea situației se constată o modificare a incidenței.
La Timișoara restricțiile au intrat în vigoare duminică, 28 martie, la o rată de infectare de peste 7,5 la mie, și se vor aplica cel puțin până în 10 aprilie. Prin urmare, operatorii economici își opresc activitatea la ora 18:00, în fiecare zi a săptămânii, iar deplasările nu se permise între orele 20:00 și 5:00, pe toata durata săptămânii.
“Măsurile restrictive se mențin pe o durată de 14 zile de la data aplicării acestora, indiferent dacă incidența scade sub 7, conform art. 15 alin. 2 din Anexa 3 la HG nr. 293/2021, astfel cum a fost modificat prin pct. 5 din HG nr. 348/2021. După 14 zile se va reevalua incidența și dacă aceasta va fi mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori la data reevaluării, se va constata tot prin Hotărâre de CJSU în ce tip de restricții se încadrează municipiul Timișoara, adică cel mai probabil în cele aplicabile incidenței între 4-7,5/1000 de locuitori.
În concluzie, conform prevederilor HG nr. 348/2021, chiar dacă incidența scade sub 7,5 sau chiar sub 7/1000 de locuitori, în municipiul Timișoara se vor aplica cel puțin până la data de 10.04.2021 măsurile restrictive pentru UAT-urile cu incidență de peste 7,5/1000 de locuitori”, precizează prefectul de Timiș.