Primele vaccinuri împotriva COVID-19 ar putea fi administrate în România chiar anul acesta, între Crăciun și Anul Nou, a spus la Digi24 Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
„Dacă autorizația va fi eliberată în 23 decembrie, probabil că între Crăciun și anul nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și vom putea începe efectiv activitatea de vaccinare destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi”, a spus la Digi24 Valeriu Gheorghiță.
Acest lucru e va întâmpla imediat după livrare, chiar între Crăciun și anul nou, la o zi-două după ce vaccinurile ajung în țară, adaugă el.
Gheorghiță spune că BioNTech și Pfizer vor trimite în România o tranșă inițială de până în 10.000 de doze de vaccinuri, cu care pot fi vaccinați 5.000 de angajați ai spitalelor, în condițiile în care e nevoie de două doze pentru imunizare.
„Este o tranșă simbolică, dacă vreți, care va fi distribuită în aceeași zi în toate cele 27 de țări membre ale UE, care fac parte din contractul încheiat de CE, însă din ianuarie vor fi livrate celelalte doze, atât cele din decembrie, cât și cele din ianuarie. Pentru ianuarie ar trebui să primim, după noul calendar de livrare, circa 600.000 de doze, care ajung pentru vaccinarea unui număr estimat de 300.000 de persoane. Ulterior, această cantitate crește de la o lună la alta”, a spus Gheorghiță.
sursa – digi24.ro
[…] Când va începe vaccinarea și când ajunge serul anti-covid în România este o întrebare la care românii așteaptă un răspuns, conform, banatulazi.ro. […]