Universitatea Politehnica Timișoara conturează un Campus Creativ în anul Capitalei Europene a Culturii, orientat spre un viitor în care știința, tehnologia și ingineria fac parte integrantă și indivizibilă din viața culturală a comunității.
În 2023, anul Capitalei Europene a Culturii, UPT deschide prin educație și inovare noi orizonturi și perspective în special tinerilor, dar și comunității. Campusul Creativ va deveni un spațiu accesibil, experimental, incluziv, smart, în care arta mediază dialogul dintre știința și tehnologie și publicuri, generând noi valențe culturale.
TM2023 este momentul de referință care ne-a impulsionat să ne consolidăm proiectele existente și să pregătim noi forme de evoluție profesională pentru studenți și cadrele universitare, dar și de co-creare și răspândire de cunoaștere pentru publicul larg. Astfel viziunea noastră pentru 2023 și pentru viitor conține trei direcții strategice: UPT CAMPUS – un campus verde, sustenabil, atractiv și deschis experimentelor; UPT S.T.E.A.M – o abordare educațională care facilitează comunicarea între știință, tehnologie și arte, prin acces la oameni și inițiative de top; UPT CREATIVE – programe, proiecte, intervenții și evenimente prin care Politehnica se poziționează ca un contributor major la Programul TM2023 și la moștenirea Capitalei Europene a Culturii.
Reinterpretând experiențe artistice prin știință și tehnologie, Universitatea Politehnica Timișoara devine, implicit, creatoare de forme de cultură. În 2023, deschidem universul academic și de comunicare multidisciplinară spre spatiul public, printr-un spectru vast de activități și evenimente, alături de parteneri solizi și cu notorietate în aria lor de acțiune.
„Ne bucurăm să putem anunța următoarele programe și direcții de acțiune:
Organizăm TECH SUMMIT alături de partenerii noștri din mediul economic, transformând astfel Tech Talks din 2022, în două zile intense de conferințe dedicate spatiului DIGITAL și TEHNOLOGIEI având invitați internaționali de marcă, pe care îi vom anunța în curând.
Lansăm programul de inovare și design Bright Cityscapes, prototipul viitorului Laborator Urban al Timișoarei, inclus în Programul Cultural al TM2023, prin care UPT împreună cu Centrul cultural independent FABER, dezvoltă un spațiu de testare și producție ca potențială componentă a Centrului de Artă, Tehnologie și Experiment – MultipleXity.
Devenim gazdele proiectului Capitala Culturala, cu Cătălin Ștefănescu printr-o serie de zece dialoguri cu personalități ale culturii, cercetării științifice, tehnologiei, compatrioți care au făcut cariere excepționale în alte țări și care, contribuie în prezent la patrimoniul cultural mondial.
Invităm publicul din Romania, dar si pe cel din toata Europa, în alte experiențe mediate de tehnologie și arte prin Spotlight Heritage.
Redeschidem spre studenți și pentru public fosta cantină universitară – un monument istoric neoromânesc, inaugurat în 1930, transformat acum în ARCHA, un centru de excelență în domeniul stiinței materialelor și a sustenabilității în design, prin experimentare și generare de soluții inovatoare.
Consolidăm parteneriatul cu galleria META Spațiu, prin redesenarea parcului din jurul Hub-ului MV Sci Art și prin dialogul cercetătorilor și al profesorilor din universitate cu creatori din toate domeniile artei.
Dăm startul seriei Seriilor de conferințe Art & Science ale Bibiotecii UPT. Aceste conferințe se adresează publicului larg, dar și studenților și cadrelor universitare din alianța ATU.”
Universitatea Politehnica a fost de-a lungul istoriei sale pe lângă loc de creștere și formare academică, un spațiu fizic și spiritual care a creat suprafețe de contact consistente între tehnologie, creativitate și artă – prin oamenii săi, prin infrastructură și arhitectură, prin proiecte de inovare. Politehnica oferă de mai mult de 100 de ani produse educaționale și experiențe culturale în care fiecare categorie de public găsește semnificații și zone de interes. Captarea muncii, pasiunii, talentului tuturor oamenilor Universității – studenți și profesori, angajați și absolvenți, parteneri, și integrarea lor în programe, proiecte, evenimente și activități la intersecția dintre tehnologie și artă, patrimoniu și civism rămân pe agenda noastră și pentru 2023.
Acest parcurs, interesul celor 13000 de studenți și 1300 de angajați pentru dialogul Universității cu orașul, convingerea conducerii Universității că numai dialogul între „cele două culturi” – a artelor și a științelor – duce la progres și la o societate inclusiva, au generat o explozie de inițiative noi, născute din parteneriate solide cu organizații și instituții cu notorietate în aria lor de acțiune. Tech Talks 2022 a fost un efort comun cu Flight Festival, programul Spotlight Heritage invită la explorarea digitală a patrimoniului orașului și este dezvoltat în parteneriat cu Muzeul Banatului, Centrul de artă și tehnologie MV Sci Art – unica galerie de artă dintr-o universitate tehnică, co-fondat cu Asociația META Spațiu, 360 Connect – programul pilot de educație non-formală și dezvoltare personală complementar inițiativelor Alianței Timișoara Universitară, toate sunt inițiative începute în ultimii ani. Toate acestea construiesc fundamentul unui viitor Campus Creativ care aduce împreună tehnologia, creativitatea și arta.