Se făcuse seară, când a coborât scara avionului care tocmai aterizase pe aeroportul cochet din orașul de câmpie. În solemnitatea aparentă a nopții calde de vară, trupul său, destul de îmbătrânit acum, părea că plutește printre ceilalți pasageri, obosiți la rândul lor, după lunga călătorie dinspre Apus. Nu-l aștepta nimeni la scara avionului, cum nu avea să-l aștepte nimeni nici măcar în sala de așteptare a aerogării. Și totuși, o oarecare emoție îl învăluise subit, pe măsură ce pășea stingher pe drumul către taxiul ce avea să-l lase în orașul pe care l-a părăsit în urmă cu mai bine de treizeci de ani.
Brusc, își aminti de ziua aceea, când hotărâse, cu o fermitate care l-a speriat și pe el, pe bărbatul tânăr și puternic, de nici 30 de ani, că nu avea să se mai întoarcă înapoi, în țară! A ales atunci să rămână, credea că pentru totdeauna, în metropola vestică, unde îl aștepta un contract de vis, la o echipă de top, din fotbalul german.
A avut noroc, se gândea, că nu era căsătorit și că nu avea nici copii cu vreuna dintre numeroasele sale iubite din țară. Pe vremea aceea, își amintea amuzat în timp ce privea melancolic prin geamul mașinii care-l ducea în oraș, găsea o fată frumoasă, așteptându-l cuminte, la capătul fiecărui antrenament !
Erau clipele de dinaintea marilor meciuri, atunci când bătrânul stadion se umplea de oameni, care fremătau imediat ce-l vedeau intrând pe gazon. Așa, a putut pleca liniștit, fără constrângeri majore, spre ,,Lumea liberă”, cum îl auzea mereu că spunea, la microfonul Europei Libere, pe Nicolae Munteanu, comentatorul sportiv al faimosului, pe atunci, post de radio.
Acum totul a rămas în urmă, firește, dar memoria, blestemata de ea, nu dorea să-l lase nicio clipă în pace! Bătrânul cartier unde a văzut prima dată lumina care se cheamă pur și simplu viață, părinții săi, singurii după care a suferit nemaiputând să-i vadă vreme îndelungată, rămași de cealaltă parte a Cortinei de Fier, fata blondă și zveltă de care era îndrăgostit lulea la nici 20 de ani, toate îi apăreau acum prin cotloanele memoriei, făcându-l să verse, la propriu, câteva lacrimi.
Inima i-a zvâcnit și mai tare, în clipa în care șoferul de taxi, intuind, parcă, pe cine avea oaspete în mașina sa, a hotărât să conducă vehicolul pe strada din apropierea stadionului său iubit. Mintea, laolaltă cu sufletul, mai ales sufletul, înregistrau, cu minuția unui ceasornic, ,,toate frumusețile lumii”, care pentru el erau întâmplările tinereții sale.
Faimă, bani, frumusețea femeilor iubite, dragostea apăsătoare și emoționantă a tifosilor! Povara dulce a gloriei!
,,Am ajuns la hotel, domnule”, auzi ca prin vis, vocea metalică a șoferului, plăti, apoi ieși din mașină și intră rapid în hotelul mare și elegant din centrul orașului din câmpie. Întunericul era acum deplin, orașul însuși dormea liniștit și fără griji, și înainte de a se duce la culcare, mai zăbovi o clipă pentru a citi mesajul care tocmai îi clipocea pe ecranul telefonului său mobil.
,,Tata, ai ajuns acasă? Totul este bine?”, apucă să citească cele câteva cuvinte scrise de fiica sa, în miez de noapte.
,,Da, iubito, bătrânul tău campion a ajuns, în sfârșit, acasă!” i-a răspuns fetiței sale, la fel de bucuros, ca în urmă cu peste 30 de ani, pe când febra marilor sale meciuri îl făcea să se simtă stăpânul absolut al lumii!