Campioana l-a repatriat pe Pungea

107

Cea mai bună echipă din rugby-ul românesc, Timișoara Saracens, are o lună la dispoziție pentru a pregăti partea a doua a stagiunii. Campionii s-au reunit astăzi după vacanța de vară și deocamdată au o singură noutate, pilierul Horațiu Pungea.

Echipa care a cucerit ultimele șase trofee interne s-a reunit marți, pentru a pregăti debutul în Superligă, editia 2016-2017. A devenit o obișnuință ca primele ședințe de pregătire să se desfășoare cu porțile închise, astfel că puține lucruri au răzbătut dincolo de gardurile arenei Gheorghe Rășcanu și din Ronaț. Cert este faptul că bănățenii l-au readus pe pilierul dreapta Horațiu Pungea.

Internaționalul român a jucat în perioada 2012-2013 pentru Timișoara iar apoi a plecat la Scarlets (Țara Galilor) și a mai evoluat pentru Lyon și Onnyax, în prima ligă franceză. Pungea vine să acopere plecarea lui Alexandru Țăruș în Franța.

“Pregătirea se va face doar în Timișoara pentru ca avem aici toate facilitățile. Ne mai gândim la câteva transferuri și avem în vedere maxim 3-4 jucători. Avem un lot numeros, valoros, care a reușit să facă față atât meciurilor din grupele preliminare ale Challenge Cup, cât și celor din Cupa Romaniei. Obiectivul nostru rămâne același ca până acum, să cucerim toate trofeele din competițiile interne.

După cinci ani în care cred că a fost cea mai performantă echipă din România, Timișoara se află la jumătatea decadei și este momentul în care facem pasul și în afara țării. Urmează pentru noi expunerea internațională și ne dorim ca în următorii cinci ani să ajungem să obținem rezultate bune, să creștem în Europa, să facem o imagine pozitivă a cluburilor din România”, a declarat Dușan Filipaș, oficialul sarazinilor.

Grainger Heikell are la dispoziție exact o lună pentru a readuce echipa la nivelul așteptat. Saracens are liber în prima etapă, cea din 30 iulie, astfel că va evolua în runda secundă programată o săptămână mai târziu, în eternul derby cu Știința CSM Baia Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.