Veste bună pentru iubitorii rugbyului românesc: Timișoara Saracens a fost confirmată de EPCR în grupele Challenge Cup ediția 2018-2019!
Pentru a doua oară în istorie, Timișoara se va afla la aceeași masă cu lumea bună a rugbyului european. Campioana Superligii în ultimele trei sezoane a fost confirmată printre cele 20 de formații participante în Challenge Cup, a doua competiție continentală ca valoare. A fost nevoie de un wild-card din partea EPCR – forul care guvernează cupele europene – pentru ca Saracens să ajungă din nou în Challenge Cup.
Invitația lansată clubului din Ronaț în urmă cu o săptămână a venit după ce Heidelberger RK a fost eliminată pe motive de ilegibilitate. Germanii eliminaseră în meciul decisiv chiar trupa timișoreană și se pregăteau de prima participare în cupele europene. Principalul finanțator al lui RK este un miliardar ce a preluat-o de curând și pe Stade Francais, grupare de asemenea implicată în Challenge Cup. Pentru că regulamentul interzice prezența a două echipe cu același patron în aceeași competiție EPCR a scos-o din competiție pe Heildelberger.
Vestea unui wild-card acordată grupării timișorene nu a picat tocmai bine în Ronaț pentru că problemele financiare sunt destul de acute. Au existat păreri pro și contra în Consiliul de Administrație al SCM-ului, însă în cele din urmă răspunsul dat EPCR-ului a fost unul pozitiv.
”Considerăm că această oportunitate unică nu trebuie ratată, ținând seama și de situația în care se află în această perioadă rugby-ul românesc și considerăm că invitația EPCR și participarea noastră în Challenge Cup nu pot fi decât un semn de bun augur din partea Europei în ceea ce privește valoarea Timișoarei Saracens și implicit a jucătorilor noștri. S-au făcut eforturi consistente, concrete, pentru acoperirea în condiții decente a bugetului necesar participării în Challenge Cup”, a anunțat directorul SCM Timișoara, Radu Țoancă.
Tragerea la sorți a grupelor va avea loc în 20 iunie, alături de Saracens în urne se vor afla formațiile: Sale Sharks, Northampton Saints, Harlequins, Worcester Warriors, Bristol Bears (Anglia), Benetton Rugby, Zebre Rugby Club (Italia), Ospreys, Connacht Rugby (Irlanda), Dragons (Țara Galilor), La Rochelle, Pau, ASM Clermont Auvergne, Bordeaux-Bègles, Agen, Stade Français Paris, Perpignan, Grenoble (Franța), Enisei-STM (Rusia).