Cea de-a treia campanie desfășurată în acest an, de operatorul Retim Ecologic Service
S.A. și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș pentru colectarea deșeurilor voluminoase va continua și săptămâna viitoare în municipiul Lugoj. Lugojenii vor avea la dispoziție încă șapte zile pentru a depune deșeurile de acest tip în locațiile special amenajate.
Programul de derulare a acestei campanii în orașul Lugoj este de luni până vineri, între
orele 08.00 – 15.00, iar graficul cu locațiile unde sunt instalate containerele speciale destinate colectării deșeurilor poate fi consultat pe site-ul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, www.adidtimis.ro , la secțiunea Anunțuri 2018.
De luna viitoare, din septembrie, campania pentru ridicarea deșeurilor voluminoase se va
desfășura și în toate celelalte 22 de localități cuprinse în Zona 0 – Ghizela. Tot în această
perioadă, Retim și ADID Timiș vor organiza, de asemenea, și o campanie destinată colectării deșeurilor periculoase.
Reprezentanții Retim le atrag atenția cetățenilor că deșeurile electrice, electronice și
electrocasnice, cunoscute și sub denumirea prescurtată de DEEE-uri, nu se vor colecta în cadrul acestor campanii. Totodată, este interzisă amestecarea deșeurilor voluminoase cu cele periculoase, existând containere diferite alocate fiecărui tip de deșeu.