0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Campania „Eticheta Roșie” subliniază obligativitatea colectării separate a deșeurilor în județul Timiș

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș au lansat săptămâna trecută campania „Eticheta Roșie” cu scopul de a sublinia obligativitatea colectării separate a deșeurilor în județul Timiș. Această inițiativă are drept obiectiv conștientizarea populației cu privire la importanța respectării obligațiilor legale în domeniul gestionării deșeurilor și impactul negativ al amestecării acestora.

Dan Pascu, Directorul General RETIM, subliniază importanța colectării separate, afirmând că această practică a fost reglementată în legislație de peste 10 ani, iar mulți cetățeni cunosc deja în detaliu aceste reguli. Totuși, încă nu se conștientizează faptul că amestecarea deșeurilor face ca reciclabilele să nu mai poată fi recuperate. „Este crucial ca fiecare dintre noi să înțeleagă că necolectarea separată a deșeurilor nu rămâne fără consecințe. Prin amestecarea acestora, încălcăm obligațiile legale și ne expunem și riscului de a suporta măsuri punitive. Echipele noastre vor verifica cu atenție recipientele de colectare și, în cazul în care se constată amestecarea deșeurilor sau prezența unora nepermise, vor fi aplicate penalizări în conformitate cu prevederile legale. Doar prin colectarea separată, se creează condițiile necesare pentru reciclare sau valorificare, contribuind la reducerea cantității de deșeuri și la conservarea resurselor naturale.” – a declarat dl Pascu.

„RETIM și ADID Timiș, în calitate de parteneri în această campanie, doresc să sublinieze importanța respectării obligațiilor legale referitoare la gestionarea deșeurilor. Am lansat campania „Eticheta Roșie” și continuăm eforturile noastre în promovarea unei colectări responsabile a deșeurilor în județul Timiș. Este momentul să fim responsabili și să ne implicăm activ în colectarea separată a deșeurilor, pentru a evita astfel consecințele neplăcute”, a completat dl Romeo Ursu, Directorul Executiv ADID Timiș.

Campania „Eticheta Roșie” urmărește conștientizarea locuitorilor județului Timiș referitor la nevoia de a se implica activ în procesul de colectare separată a deșeurilor.

În cadrul campaniei „Eticheta Roșie”, operatorul de salubrizare RETIM va efectua verificări permanente ale recipientelor de colectare. În situația în care se constată deșeuri amestecate sau prezența altor deșeuri decât cele menajere, RETIM va factura dublu tarifului obișnuit sau nu va colecta recipientele care conțin deșeuri nepermise.

Pe lângă măsurile luate de RETIM, autoritățile locale – Poliția Locală sau Primăria, în baza Ordonanței de Urgență 92/2021, vor putea să aplice amenzi de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 40.000 lei la 60.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea obligației de colectare separată pe categorii de deșeuri.

Pentru mai multe informații și detalii despre campania „Eticheta Roșie”, puteți să vizitați site-ul RETIM – www.retim.ro/eticheta-rosie, sau să contactați operatorul la telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-19:00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Localitatea de lângă Timișoara care vrea să rivalizeze cu marile orașe ale lumii de Crăciun

O comună de lângă Timişoara e pusă pe fapte mari: anul viitor vrea să se "bată" cu târguri de Crăciun de renume la capitolul...

Moș Crăciun a vizitat 24 de familii din Lugoj

Moș Crăciun a vizitat 24 de familii din Lugoj! Tinerii Parohiei Romano - Catolice au organizat o strângere de donații, pe care le-au oferit...

Citește și :