Toate unitățile de învățământ ce funcţionează în regim creşă sau grădiniţă din România ar urma să fie dotate cu camere video şi audio de supraveghere, inclusiv în clase. Prevederile se regăsesc într-un proiect de completare a Legii educaţiei, propus la Camera Deputaţilor.
Inițiatorii susțin că această măsură este cea mai sigură și mai simplă pentru asigurarea securității elevilor și copiilor, dar și a cadrelor didactice.
“Toate unitățile în care se oferă servicii de educație timpurie și funcționează în regim de creșă, unitate antepreșcolară și preșcolară din mediul privat sau de stat, denumite în continuare unități educaționale, au obligația dotării incintei și sediilor de clasă cu camere de supraveghere video și audio”, se arată în proiect.
În unităţile care au deja astfel de sisteme de supraveghere, chiar dacă legea nu prevede expres obligativitatea instalării camerelor video, aceste aparate se află, în general, pe holurile unităților de învățământ. Pentru instalarea în interiorul claselor a fost nevoie de acordul scris al tuturor părinților. Prin noul proiect, se prevede că doar dacă jumătate plus 1 dintre părinți își exprimă dezacordul, să nu fie instalate camerele video, însă acestea vor fi obligatoriu prezente pe holuri, sălile de mese sau sălile publice, destinate spectacolelor.
Imaginile vor fi păstrate 90 de zile calendaristice, după care vor fi arhivate. Vor putea fi copiate doar de părinți, la cererea scrisă a acestora, sau de către organele în drept.
Materialele video și audio înregistrate nu au caracter public, nu pot face obiectul comercializării, nu pot fi folosite pentru prejudicierea imaginii, integrității fizice, psihice sau emoționale a minorilor și/sau a cadrelor didactice sau a personalului auxiliary, se mai arată în proiect.
Potrivit iniţiativei legislative, costurile pentru aceste aparate vor fi suportate de la buget.
Citește mai multe aici – Proiect de modificare a Legii educaţiei naţionale
sursă: alba24.ro