Mulţi cercetători ai folclorului din zona noastră sunt de acord că în Banat căluşerii au apărut abia la sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul secolului trecut, mai cu seamă în preajma Marii Uniri de la 1918. De fapt, acest dans bărbătesc începe să prindă rădăcini în Banat odată cu ideile promovate de Societatea Astra din Sibiu. Ceea ce putem spune cu certitudine despre căluşerii din Banat, mai cu seamă din Banatul de Câmpie, este că acest dans nu mai păstrează aproape nimic din semnificaţiile sale ritualice, aşa cum se întâmplă bunăoară în Oltenia. Căci, la origini, Căluşul este un dans ritualic, cu o vechime considerabilă, asupra căreia există încă suficiente dispute teoretice, unele susţinând că are origini dacice, altele că obiceiul a fost luat din vremea stăpânirii romane.
Căluşerii din Banat au mai degrabă legătură cu lupta românilor pentru recunoaştere ca naţiune, ca popor, iar aceasta este o evidenţă în primul rând în vestimentaţia acestui joc bărbătesc. Costumaţia căluşerilor bănăţeni este, cu mici excepţii, unitară în tot ţinutul: opinci de piele, ciorapi albi de lână, împodobiţi cu nojiţe tricolore, care fixează pe picioare ciurelele (zurgălăii), izmene albe, cămaşă cusută, brâu tricolor (brăciră), o diagonală cu tricolor prinsă pe partea inimii, uneori chintuş cusut şi clăbăţ cu panglică tricoloră şi cu pană de păun sau fazan. În cazul vătafului (cel care conduce grupul) apare încă o diagonală, nu întotdeauna tricoloră, care formează cu cealaltă un X peste piept.
Într-o fotografie pe care am văzut-o la Pătru Teodorescu, de la Blajova, vătaful avea o diagonală tricoloră şi una pe care era scris numele său de familie: Mădroane. În aceeaşi poză, căluşerii poartă cămăşi cusute, singurii îmbrăcaţi şi cu chintuş sunt muzicanţii, respectiv Trăilă Teodorescu zis Tilă de la Blajova sau Tilă a lu Costoni, şi Pătru Teodorescu, c unoscut ca Tilă al Mic sau Pătru a lu Costoni. Tatăl cânta la torogoată, fiul, la acordeon.
De la Pătru Teodorescu am aflat istoria căluşerilor de la Blajova. El susţine şi este confirmat şi de alte surse locale că la Blajova căluşerii au început în anul 1930. Iniţiatorul şi primul vătaf a fost Moş Băcală, care s-a însurat la Blajova cu o femeie poreclită ulterior Baba Vâşcoane. Evident că la data căsătoriei, Băcală nu era moş, ci un bărbat în putere, iar femeia sa nu era babă, dar aceasta este raportarea în timp pe care o face Pătru Teodorescu. Prin urmare, veţi observa că în componenţa formaţiilor de căluşeri vor apărea tot felul de… moşi, deşi la vremea respectivă ei erau bărbaţi tineri. Uica Pătru aşa îi pomeneşte: Moş Cutare, Moş Cutare…
Zice Uica Pătru: „Prima dată, Măş Băcală o început cu tata, cu Tilă de la Blajova. Ei doi or pus la punct şticurile. După aia o încercat cu Moş Dima, după aia cu Moş Colă, după aia l-o învăţat pe Mărcin Rumânu, care l-o învăţat pe Moş Drăgan. Moş Drăgan era porecla lui Mădroane Ioan. Pe toţi i-o învăţat căluşeriu. După aia or studiat Bătuta. Prima dată ar jucat acompaniaţi de muzicanţii de la Berini (Moş Neamţu, Moş Nonoe, Lanca, Sandu Clenetuşu). În formaţia de căluşeri or fost vreo 10, la început. Între 1933 – 1934 încă făceau pregătiri. În 1935 au fost deja pregătiţi. Primele dansuri s-or prezentat la Şcoala a Bătrână, lângă Biserică”.
La Blajova, de-a lungul vremii, au fost cinci formaţii de căluşeri, îşi aminteşte Pătru Teodorescu. Prima formaţie a fost instruită de Moş Băcală şi Moş Mărcin Rumânu. A doua l-a avut drept lider şi vătaf pe Mădroane Ioan, poreclit ulterior Moş Drăgan. Interlocutorul nostru îşi mai aminteşte şi că în 1935, căluşerii de la Blajova au dansat la inaugurarea Podului de la Albina, peste râul Timiş.
Pătru Teodorescu: „Formaţia de căluşeri nu avea steag. Vătaful mergea în mijloc şi le arăta figurile (şticurile), apoi căluşerii repetau după el. Erau multe şticuri, vreo 20. Erau îmbrăcaţi aşa: opinci de piele sau pantofi negri, ştrimfi dă lână cu nojiţe tricolor, ciurele, izmene albe, chimeaşă cusută, brâu tricolor (brăciră), diagonală cu tricolor, clăbăţ cu panglică tricolor şi pană de păun”.
Prima formaţie avea următoarea componenţă: Moş Băcală – vătaf, Moş Fârlaică, Moş Colă, Moş Dima, Moş Mărcin Rumânu, Moş Drăgan, Laie a Muchii, Moş Chişâţă, Moş Răzgovăţ, Moş Bulejoni şi Moş Laie Boja.
A doua formaţie arăta aşa: Moş Drăgan – vătaf, Moş Tilă Dima, Moş Ţenchel, Ion Sârbu, Moş Gârban, Nonu Dedu, Ion Rumânu (nepotul lui Moş Mărcin), Ghiţă Megue şi Niţă Trăiluţă.
A treia formaţie: Mădroane Ion – vătaf, Popovici Petru, Buru Pavel, Zernea Pavel, Iuhasz Francisc, Sfetcu Petru, Tot Gheorghe, Zernea Gheorghe. Acompaniament muzical: Teodorescu Trăilă (Tilă de la Blajova) şi Teodorescu Pătru (Tilă al Mic).
Căluşerul de la Blajova, îşi mai aminteşte Pătru lu Costoni, a avut trei hore, făcute de Tilă de la Blajova şi Moş Drăgan, Căluşeriu şi Bătuta.
A mai existat şi a patra formaţie, în perioada 1970 – 1975.
Mai trebuie menţionat că dispunerea căluşerilor se făcea în cerc, în jurul vătafului, fapt ce aminteşte de cultul solar. În anumite momente, dansatorii se mişcau în spirală. Mişcarea căluşerilor se făcea în ambele sensuri, simbolizând atât răsăritul, cât şi apusul soarelui.
Din păcate, în vremurile de acum, tradiţia căluşerilor a pierdut foarte mult, în cele mai multe zone din Banat. Există doar câteva localităţi care fac excepţie de la această regulă nefastă.
Calușul, pe care unii se străduie să-l atribuie exclusiv românilor sau dacilor, are un festival care se ține într-una din țările scandinave. În urmă cu câțiva ani s-a difuzat un reportaj sau documentar pe această temă. La acel festival vin „cete” de călușari din mai multe țări, dar în principal din Scandinavia. Diagonalele vestimentare, caracteristice, se întâlnesc la călușarii din mai multe țări, iar câteva din elementele coregrafice sunt identice sau aproape identice. Nu mai țin minte sigur, dar parcă acel festival se ține o dată la doi ani. Nu mai știu sigur dacă se ține în aceeași localitate scandinavă sau este unul itinerant. De asemenea nu mai țin minte dacă dansul respectiv, în lumea scndinavă, se numește tot „călușar”. Ceea ce țin inte din acel film este însă faptul că festivalul are o prezență din mai multe țări europene, iar vestimentația și coregrafia are elemente comune.